Disputa dintre sindicaliștii din învățământ și Guvern: „măsurile adoptate sunt haotice și chiar iresponsabile”

10 iulie 2025

Sindicatele din învăţământ îşi declară, joi, nemulţumirea faţă de măsurile adoptate de Guvern despre care susţin că sunt „haotice şi chiar iresponsabile” şi vor conduce la un haos general.

 

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie «SPIRU HARET», în numele salariaţilor ale căror interese le apără, îşi exprimă profunda nemulţumire faţă de măsurile pe care Ministerul Educaţiei şi Cercetării urmează să le ia, măsuri care vor afecta nu doar angajaţii din învăţământul preuniversitar, ci şi sute de mii de copii. În goana pentru diminuarea deficitului bugetar, se iau măsuri haotice şi chiar iresponsabile. Revoltător este şi faptul că actualul Guvern, în loc să recupereze bani de unde se face risipă şi din uriaşa evaziune fiscală, loveşte în educaţie – domeniu strategic în orice ţară normală, unde ar trebui să se aloce fonduri suplimentare, nu să fie diminuate cele deja insuficiente”, au transmis, joi, într-un comunicat de presă, cele două federaţii sindicale.

Efectele măsurilor „sunt mai grave decât cele luate în perioada tandemului Băsescu-Boc”, potrivit acestora. 

Revoltător este faptul că aceste măsuri au fost luate în spatele uşilor închise, iar atunci când au apărut anumite informaţii şi am cerut explicaţii – atât Preşedintelui României, cât şi ministrului educaţiei – ni s-a spus «să nu ne luăm după zvonuri». Iată că «zvonurile» au devenit realitate. Iar discuţiile avute cu conducerile partidelor care susţin actualul Guvern şi cu prim-ministrul, Ilie Bolojan, nu au avut niciun rezultat, argumentele aduse de noi fiind ignorate”, au mai transmis sindicaliştii.

Ei avertizează că toate măsurile vor avea un efect negativ asupra salariaţilor din sistemul educaţional şi a beneficiarilor primari, unele dintre acestea extrem de grave.

Citește și

Simion Hancescu FSLI

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

De departe, cea mai iresponsabilă măsură este aceea de a mări norma didactică de predare cu 2 ore, iar pentru profesorii cu gradul didactic I şi o vechime de 25 de ani, cu 4 ore. Din păcate, ministrul Educaţiei a căzut în capcana unor funcţionari care i-au prezentat nişte calcule matematice simpliste, asigurându-l – probabil – că se poate mări norma de predare fără nicio problemă, având în vedere că sunt peste 30.000 de posturi la plata cu ora”, mai arată sindicaliştii în comunicat.

Calculul matematic nu are nicio legătură cu realitatea, potrivit acestora. 

Corect era dacă, înainte de a se propune această măsură cinică, se făcea un studiu pentru a vedea situaţia reală. Un argument vânturat în spaţiul public este acela că norma de predare la gimnaziu şi liceu în România este cea mai mică din Uniunea Europeană – considerăm că această afirmaţie este FALSĂ deoarece, din datele noastre, norma de predare la gimnaziu şi liceu în România, este peste media Uniunii Europene!”, au mai transmis sindicaliştii din educaţie.

Potrivit acestora, şi mai grav este că se doreşte a se opera creşterea normei după ce aproape s-a încheiat mişcarea de personal, când mai sunt mai puţin de două luni până la începerea noului an şcolar.

A face o nouă mişcare de personal acum înseamnă a bulversa total învăţământul preuniversitar. Este evident că vor fi foarte mulţi profesori titulari cărora nu li pot asigura cele 20 de ore de predare în unităţile unde sunt acum, o mare parte dintre aceştia având norma deja chiar în două sau trei şcoli. În aceste condiţii, va creşte numărul navetiştilor. Legat de acest aspect, declaraţia domnului ministru a provocat stupoare şi revoltă în rândul cadrelor didactice. Domnia sa a afirmat că: «O să găsim ore în sistem. Dacă doreşti să fii titular al sistemului, atunci n-ai cum să rămâi foarte mult legat numai de o şcoală». Altfel spus, dacă nu se poate completa norma în şcoala unde eşti, atunci inspectoratul şcolar îţi poate oferi 2 ore la o şcoală de la 40-50 de km. Asta este reformă şi eficientizare în sistemul de învăţământ?”, se mai arată în comunicatul de presă.

Sindicaliştii se referă la şcolile izolate, unde va fi imposibil să se asigure 20 de ore şi nici alternative de completare în altă şcoală.

De asemenea, domnul ministru trebuie să aibă în vedere că fiecare angajat calificat disponibilizat – fie el şi suplinitor – reprezintă o lovitură dată viitorului şcolii româneşti. Aceste cadre didactice sunt bine pregătite, obligate anual să dea concurs de titularizare; multe dintre acestea au luat constant note foarte mari, dar nu au găsit posturi titularizabile. Profesorii suplinitori calificaţi, ca şi cei titulari, au ales să se pregătească pentru o carieră didactică, iar acum, când se vor lua aceste măsuri şi poate unii dintre ei îşi vor pierde locul de muncă, vor migra spre alte domenii. Ne întrebăm ce va face Ministerul Educaţiei peste un an sau doi, când va avea nevoie de un nou val de cadre didactice şi nu va avea de unde să le ia”, avertizează sindicaliştii.

Acelaşi lucru se va întâmpla cu personalul didactic auxiliar şi administrativ, potrivit acestora. 

Odată plecaţi din sistem, cu greu vom mai putea găsi alţii la fel de profesionişti. Ministerul Educaţiei – şi implicit ministrul – ar fi trebuit să apere sistemul, nu să ia decizii care vor afecta atât elevii (prin comasări de clase) cât şi angajaţii din învăţământ. Nici elevii şi nici cadrele didactice nu sunt de vină pentru dezmăţul bugetar, iar ministrul educaţiei ar fi trebuit să spună acest lucru, nu să decidă mai multe măsuri pur contabile dintr-un birou”, se mai arată în comunicatul de presă.

O altă măsură cu impact negativ asupra salariaţilor şi a elevilor este cea prin care aproximativ 700 de unităţi de învăţământ vor fi comasate în perioada imediat următoare, „lucru care va conduce la desfiinţarea unui număr considerabil de posturi, la disponibilizări, mutări forţate şi la instaurarea unei incertitudini profesionale deosebite pentru mii de oameni”, potrivit sindicaliștilor. 

Aceste comasări de unităţi vor conduce şi la comasări de clase, efectivele acestora crescând considerabil. De asemenea, elevii vor fi şi ei afectaţi, când vor constata că vor face parte din alte colective şi având alţi profesori, ceea ce, din punct de vedere psihologic, va avea un impact negativ asupra rezultatelor învăţării şi a stării de bine. Din informaţiile noastre, urmează să fie comasate şi structuri ale unor unităţi cu personalitate juridică din mediul rural. Au Ministerul Educaţiei şi Guvernul garanţia că acelor elevi, care vor merge la distanţe apreciabile, li se vor asigura mijloace de transport? (…) De asemenea, creşterea efectivelor de elevi/preşcolari la grupe/clase va avea efecte negative evidente asupra calităţii actului educaţional”, susţin sindicaliştii.

Potrivit acestora, „această instabilitate nu doar că afectează vieţile angajaţilor şi ale familiilor lor, ci, din punct de vedere psihologic, erodează şi moralul colectiv, esenţial pentru un mediu educaţional sănătos”.

Federaţiile sindicale cer un studiu de impact la nivelul fiecărui judeţ/al municipiului Bucureşti pentru a vedea impactul real al acestor măsuri.

„Facem un apel public către Ministerul Educaţiei şi Cercetării să sprijine educaţia şi să nu ia măsuri care să o afecteze iremediabil! În caz contrar, nemulţumirile justificate ale salariaţilor din învăţământ se vor transforma în scurt timp în furie şi revoltă şi nu trebuie să surprindă că i se va cere demisia domnului ministru chiar în faţa sediului MEC”, se mai arată în comunicatul de presă.

Articol recomandat de sport.ro


După Serena Williams și Maria Sharapova, Dimitrov a ajuns împreună cu o actriță cunoscută de la Hollywood


După Serena Williams și Maria Sharapova, Dimitrov a ajuns împreună cu o actriță cunoscută de la Hollywood

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.