Vă rog să nu permiteți ca orele de arte, muzică sau educație fizică să fie tratate ca „umplutură” pentru completarea normei / Copiii merită să fie îndrumați de profesori calificați, nu e doar o nedreptate pentru noi, ci și o lipsă de respect față de elevi – Edupedu.ro

9 iulie 2025
Orele de arte să nu fie considerate de „umplutură” pentru completarea normei, în contextul majorării acesteia cu două ore, ci să fie predate exclusiv de cadre calificate, care pot inspira, forma și susține cu adevărat elevii, solicită o profesoară de desen, într-o scrisoare adresată ministrului Educației și Cercetării și primită pe adresa redacției Edupedu. 

Semnatara își exprimă îngrijorarea față de modul în care vor fi tratate disciplinele precum artele, muzica sau educația fizică în contextul creșterii normei didactice: „un profesor poate avea doar 12 ore calificate, iar restul până la 20 le completează cu orice altă disciplină, fără să fie calificat. Aceasta nu este doar o nedreptate pentru profesori, ci și o lipsă de respect față de elevi și față de viitorul acestei țări”, a scris ea.

Profesoara de desen afirmă că elevii merită să fie îndrumați de cadre didactice calificate: „atunci când aceste ore ajung să fie predate de profesori fără pregătire de specialitate, din simpla nevoie de a completa norma, entuziasmul acestor copiii se stinge treptat (…) Sunt nenumărate cazuri în care elevi talentați au renunțat să mai creadă în potențialul lor, pentru că nu au avut parte de un profesor care să le înțeleagă și să le cultive pasiunea. Fără un specialist care să le deschidă orizonturile, acești copii riscă să-și piardă încrederea în sine și să renunțe la ceea ce îi face unici”, este redat în scrisoare.

Redăm integral scrisoarea profesoarei de desen:

„Stimate Domnule Ministru al Educației,

Vă scriu astăzi nu doar ca profesor, ci ca om care crede cu tărie în dreptul fiecărui copil la un învățământ de calitate, susținut de profesioniști dedicați și pregătiți în domeniul lor. Situația actuală din școli, în care norma profesorilor crește de la 18 la 20 de ore, iar completarea catedrelor se face cu ore din discipline considerate «mai puțin importante» – arte, muzică, educație fizică, tehnologică – mă obligă să trag un semnal de alarmă.

De ce să acceptăm ca elevii noștri să fie privați de profesori calificați la fiecare disciplină? Cum putem vorbi despre excelență, despre dezvoltarea armonioasă a copiilor, dacă orele de arte sau de muzică ajung să fie predate de cadre didactice fără pregătire specifică, doar pentru a completa norma? Un profesor de matematică nu poate transmite sensibilitatea culorii, așa cum un profesor de desen nu poate preda fizica la nivelul unui specialist. Fiecare disciplină cere pasiune, formare și dăruire.

Vă rog să priviți dincolo de cifre și norme și să vedeți impactul real pe care îl au aceste măsuri asupra copiilor noștri.

În fiecare școală există copii care vin la orele de arte sau muzică cu ochii strălucind de emoție. Sunt acei copii care visează să devină artiști, muzicieni, oameni care să aducă frumosul în lume. Pentru ei, ora de desen sau de muzică nu este doar o pauză între materiile considerate «importante», ci este locul unde își găsesc identitatea, curajul și inspirația.

Cu toate acestea, atunci când aceste ore ajung să fie predate de profesori fără pregătire de specialitate, din simpla nevoie de a completa norma, entuziasmul acestor copiii se stinge treptat. Lecțiile devin mecanice, lipsite de profunzime și de pasiune. Copiii nu mai primesc îndrumarea de care au nevoie, nu mai sunt provocați să-și dezvolte talentul, iar visul lor începe să pară imposibil.

Sunt nenumărate cazuri în care elevi talentați au renunțat să mai creadă în potențialul lor, pentru că nu au avut parte de un profesor care să le înțeleagă și să le cultive pasiunea. Fără un specialist care să le deschidă orizonturile, acești copii riscă să-și piardă încrederea în sine și să renunțe la ceea ce îi face unici.

Vă rog, domnule ministru, să nu lăsați aceste talente să se piardă. Să nu transformați orele de arte, muzică, educație fizică sau tehnologică în simple «umpluturi» pentru completarea normei. Fiecare copil merită să fie îndrumat de un profesor calificat, care să-i recunoască și să-i valorifice potențialul.

Educația de calitate înseamnă șanse egale pentru toți copiii, indiferent de disciplina la care visează să exceleze. Vă cer, cu toată responsabilitatea și emoția unui om care crede în educație, să apărați dreptul elevilor la profesori de specialitate și să nu lăsați nicio disciplină în umbra compromisului.

De asemenea, România a fost mereu recunoscută pentru bogăția sa artistică și culturală. De la marii pictori, sculptori și muzicieni, la tradițiile populare și patrimoniul imaterial, spiritul creativ și sensibilitatea artistică fac parte din identitatea noastră națională.

Totuși, din cauze dorinței unor noi implementări, sistemul educațional actual riscă să îndepărteze noile generații de artă și cultură. Consider ca este esențial să nu ne îndepărtăm de ceea ce ne definește ca popor. Să investim în profesori de specialitate, să respectăm fiecare disciplină și să oferim copiilor șansa de a descoperi și de a iubi arta și cultura. Numai așa putem păstra vie moștenirea noastră și putem construi un viitor în care frumusețea și creativitatea să fie la loc de cinste.

În școlile mici, realitatea este și mai dură: un profesor poate avea doar 12 ore calificate, iar restul până la 20 le completează cu orice altă disciplină, fără să fie calificat. Aceasta nu este doar o nedreptate pentru profesori, ci și o lipsă de respect față de elevi și față de viitorul acestei țări.

Așadar, vă rog, domnule ministru, să luați în considerare următoarele:

  • Să asigurați ca fiecare profesor să predea doar disciplinele pentru care este calificat.
  • Să nu permiteți ca orele de arte, muzică, educație fizică sau tehnologică să fie tratate ca «umplutură» pentru completarea normei.
  • Să oferiți elevilor șansa la un învățământ complet, echilibrat, cu profesori pasionați și pregătiți.

Educația de calitate nu se poate face cu improvizații. Respectul față de profesori și față de elevi începe cu respectarea competențelor fiecăruia. Vă cer, în numele tuturor celor care cred în educație, să apărați dreptul copiilor la profesori de specialitate și să nu lăsați nicio disciplină în umbra compromisului.

Cu speranță și respect,

O profesoară de desen nedreptățită, dar încă dedicată elevilor săi”.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.