Apel al sindicatelor din Educație la protestul de luni, 7 iulie, din fața Parlamentului, față de proiectul legii Bolojan. Autorizația a fost solicitată pentru 2.000 de persoane

9 iulie 2025
Cele trei federații sindicale din Educație fac apel la profesori și angajații din sistem să participe luni, 7 iulie 2025, la protestul organizat între orele 11:00 și 13:00, în fața Parlamentului, la intrarea Izvor, „pentru a trage un semnal de alarmă” în contextul asumării răspunderii de către Guvern pe proiectul de lege Bolojan cu măsuri fiscale, care include și prevederi care afectează direct sistemul de învățământ.

Potrivit documentului transmis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și „Alma Mater”, organizațiile au obținut autorizație pentru participarea a 2.000 de persoane la protestul de luni.

„Acesta nu este doar un simplu protest, ci este un moment crucial în care vocea noastră trebuie să fie auzită!”, arată apelul semnat de Simion Hăncescu, Marius Nistor și Anton Hadăr.

  • Amintim că sindicatele au semnat contractul colectiv de muncă (CCM) 2025 cu Ministerul Educației și Cercetării pe 3 iulie. Sindicatele nu vor mai putea face greve generale pentru condiții de muncă și salarizare, ci doar pe legea dialogului social, față de Guvern.

Protestul are loc chiar în ziua în care Guvernul își asumă răspunderea în Parlament pe proiectul de lege Bolojan privind măsurile fiscale, proiect care conține măsuri cu impact direct în Educație:

Ce au transmis recent liderii de sindicat

Simion Hăncescu, lider FSLI, a avertizat că măsurile pregătite de Guvern „vor da peste cap întregul sistem de învățământ” și a cerut profesorilor nemulțumiți să vină la protestul de luni.

La rândul său, Marius Nistor a declarat că măsurile, împreună cu alte prevederi fiscale, pot conduce la situații de disponibilizări, iar George Purcaru de la FSLI a subliniat că cel puțin 12.000 de profesori vor „beneficia” de încă 4 ore de muncă pe săptămână, criticând măsura ca fiind un atentat la dreptul la muncă al cadrelor didactice.

Totodată, sindicaliștii au acuzat guvernul că nu a prezentat un calcul real asupra impactului măsurilor asupra personalului din educație, iar premierul și ministrul Educației nu ar spune adevărul când afirmă că ar fi vorba de o dublă plată.

„Împreună putem transmite un mesaj puternic”, se mai arată în apelul sindicatelor, care precizează că „acest protest este doar începutul” și că vor urma și alte acțiuni dacă proiectul de lege va fi adoptat fără modificări.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.