87% dintre familiile sărace din România nu pot acoperi singure costurile educației copiilor

8 iulie 2025

Conform documentului, aproape trei din cinci (58%) dintre familiile ai căror copii sunt integrați în programele educaționale Salvați Copiii România nu pot acoperi cheltuielile legate de participarea copiilor la educație, în absența unui sprijin extern, procentul crescând dramatic, la 87%, în rândul celor care se află în stare de sărăcie subiectivă, precum și în rândul celor cu nivel educațional scăzut – 70%. În contextul noilor măsuri economice anunțate de Guvern, organizația atrage atenția asupra riscului de a expune suplimentar copiii vulnerabili, pentru sprijinul cărora e nevoie de politici sociale integrate.

În acest sens, pentru al 28-lea an consecutiv, Organizația Salvați Copiii România anunță deschiderea grădinițelor estivale și a programelor de educație remedială, în care copiii aflați în situații de risc primesc sprijin social și educațional susținut, încă din etapa crucială a educației timpurii. De asemenea, Școala mobilă a organizației va ajunge la copiii din București și Iași, cu acces redus sau inexistent la educație, care trăiesc în zone izolate sau în comunități profund afectate de sărăcie.

Grădinițele estivale sunt parte a programului complex de restabilire a accesului egal și nediscriminatoriu al copiilor vulnerabili la educație, prin măsuri de sprijin socio-educațional pe termen lung, atât în ceea ce privește incluziunea școlară și socială, cât și asistența socială acordată familiei, au precizat reprezentanții organizației.

(sursa: Mediafax)

 



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.