Universitatea de Medicină ‘Carol Davila’ din București – 3.877 de candidați înscriși pentru studii universitare de licență

7 iulie 2025

Un număr de 3.877 de candidați s-au înscris anul acesta pentru accederea la studiile universitare de licență la Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Carol Davila’ din București.

Potrivit unui comunicat al UMF ‘Carol Davila’, dintre aceștia, 2.480 de candidați pentru Facultatea de Medicină, 763 – la Stomatologie, 96 – la Farmacie și 538 – la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală.

În ceea ce privește repartizarea cifrei de școlarizare pe facultăți pentru admiterea în anul universitar 2025-2026, aceasta înseamnă pentru Facultatea de Medicină (360 de credite, durată 6 ani de studiu) un număr de 735 de locuri finanțate de la buget (din care două locuri alocate viitorilor angajați ai Serviciului Român de Informații și 23 absolvenților de licee situate în mediul rural) și 250 locuri cu taxă.

Pentru Facultatea de Stomatologie (360 de credite, durată 6 ani de studiu) sunt 194 de locuri finanțate de la buget (din care 14 locuri alocate absolvenților de licee situate în mediul rural) și 80 locuri cu taxă; la Facultatea de Farmacie (300 de credite, 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 99 de locuri finanțate de la buget (din care 9 locuri alocate absolvenților de licee situate în mediul rural) și 20 locuri cu taxă.

La Facultatea de Moașe și Asistență Medicală, la specializarea Asistență Medicală Generală (240 de credite, 4 ani de studiu) sunt 106 locuri finanțate de la buget (din care 6 locuri alocate absolvenților de licee situate în mediul rural) și 91 locuri cu taxă, la specializarea Moașe (240 de credite, 4 ani de studiu) – 12 locuri/buget, 17 locuri/taxă, la Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală (3 ani de studiu și 180 de credite) – 33 locuri/buget și 65 locuri/taxă, la Tehnică Dentară (3 ani de studiu și 180 de credite) – 33 locuri/buget și 65 locuri/taxă, iar la Radiologie și Imagistică Medicală – 42 de locuri/buget și 37 locuri/taxă.

Anul acesta, 49 de premianți ai olimpiadelor naționale și internaționale la discipline precum biologie, fizică sau chimie au decis să-și continue performanța la UMF ‘Carol Davila’, admiterea acestora în universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educației și Cercetării, fără susținerea concursului de admitere.

Pentru admiterea în Facultatea de Asistență Medicală Generală – extensia FMAM de la Ploiești au fost scoase la concurs 33 de locuri la buget și 16 locuri cu taxă, iar pentru Balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală – Ploiești – 33 locuri la buget și 16 locuri/taxă. Examenul de admitere pentru Facultatea de Asistență Medicală Generală – extensia FMAM de la Ploiești va avea loc în data de 14 septembrie.

Taxele de studii stabilite de către Senatul UMF ‘Carol Davila’ pentru ciclul de studii universitare de licență în anul universitar 2025-2026 sunt următoarele: 19.000 lei/an de studiu pentru Facultățile de Medicină și Stomatologie, de 10.000 lei/an de studiu pentru Facultatea de Farmacie și de 8.000 lei/an de studiu pentru FMAM.

Taxa anuală de studiu va fi plătită în trei tranșe (prima tranșă – 50% din taxa anuală, a doua tranșă – 25% din taxa anuală și a treia tranșă – 25% din taxa anuală). În ceea ce privește taxa de înscriere la examenul de admitere la studiile de licență în UMFCD, aceasta a fost, anul acesta, 500 de lei.

Înscrierea candidaților la concursul de admitere, sesiunea iulie 2025, care a prevăzut și depunerea documentelor obligatorii (scanate în format pdf), s-a efectuat și anul acesta exclusiv online, pe platforma dedicată concursului de admitere, care a putut fi accesată la adresa www.adm.umfcd.ro.

Examenul de admitere la studiile universitare de licență din cadrul UMFCD în domeniile Medicină, Stomatologie și Farmacie, precum și la Facultatea de Moașe și Asistență Medicală (FMAM) se va desfășura anul acesta în Complexul Expozițional Romexpo din București (pavilioanele B1 și B2), în data de 13 iulie, începând cu ora 9:00.

În 2024, la UMF ‘Carol Davila’ au fost scoase la concurs 1.795 de locuri (1.260 – finanțate de la bugetul de stat, 535 – cu taxă) pentru ocuparea cărora s-au înscris 4.204 candidați. AGERPRES/(AS – redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu) 

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.