Guvernul va propune creșterea normei didactice cu două ore în învățământul preuniversitar și universitar

2 iulie 2025

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, miercuri, că guvernul va propune creșterea normei didactice cu două ore în învățământul preuniversitar și în cel universitar.

Bolojan a prezentat miercuri pachetul fiscal privind reducerea deficitului bugetar.

„În ceea ce privește alte cheltuieli structurale cum sunt cele din Educație vom propune creșterea normei didactice cu două ore față de ceea ce avem astăzi în învățământul preuniversitar și în învățământul universitar. Asta înseamnă că, din cele 40 de ore pe săptămână pe care un cadru didactic trebuie să le petreacă la școală sau pentru școală, în loc de 16 ore la clasă va preda 18 ore, în loc de 18 ore ar urma să predea 20 de ore.

Aceasta nu afectează drepturi salariale din Educație, dar se vor reașeza numărul de ore didactice. Va fi un efect financiar. Numărul de ore care sunt astăzi la plata cu ora, care calculate înseamnă peste 30.000 de norme didactice, va fi mult mai redus, foarte probabil se va reduce la jumătate și per ansamblu statul într-adevăr va face niște economii care vor fi direcționate tot către zona de Educație în anii următori“, a spus Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. 

Citește și: Copil mic accidentat mortal pe marginea unui drum comunal



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.