Ministerul Educației a anunțat vineri, înainte de prânz, rezultatele finale la sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat. Aproximativ 40.000 de contestații au fost depuse, iar în urma recorectării lucrărilor a crescut numărul absolvenților declarați promovați, dar și numărul mediilor de 10.
„După soluționarea contestațiilor, rata de succes a crescut cu 2,2% – de la 74,3% la 76,5% – pe ansamblul tuturor promoțiilor (78,2% – în sesiunea iunie-iulie 2024).
Astfel, se înregistrează, în total, 80.092 de candidați promovați (+ 2.287 de candidați față de rezultatele inițiale – 77.805 candidați). Dintre aceștia, 75.662 de candidați provin din promoția curentă (rată de reușită: 81,9%), iar 4.430 de candidați provin din promoțiile anterioare (rată de reușită: 35,8%)”, a anunțat Ministerul Educației.
Cei mai mulți candidați (14.004 – promoții cumulate) au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9.49, iar 33 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (+ 9 față de prima afișare).
Analiza realizată de Ministerul Educației relevă că „numărul contestațiilor înregistrate în sesiunea curentă (39.734) se situează pe un trend descendent, comparativ cu anii anteriori (exemple: 51.373 de contestații depuse în sesiunea similară a anului trecut, 54.632 – 2023, respectiv 49.115 – 2022).
Din acest total, 17.004 contestații au vizat note la proba E)a), 311 contestații la proba E)b), 11.682 de contestații la proba E)c) și 10.737 de contestații la proba E)d). După parcurgerea procedurii de reevaluare, pentru 37.947 de lucrări notele inițiale au fost modificate (în plus sau minus, conform metodologiei).
21.803 candidați au solicitat vizualizarea lucrărilor (7,2% din totalul lucrărilor)”.
A fost primul an în care candidații au avut posibilitatea să-și vizualizeze lucrările corectate, înainte de a depune contestație, ceea ce a redus semnificativ, se pare, numărul solicitărilor în acest sens.
76,5% – rata de promovabilitate în Prahova, după contestații
Procentul celor promovați în județ a crescut, după recorectarea lucrărilor, cu 2,2 puncte procentuale, la 76,5%, informează Ministerul Educației. A crescut, însă, semnificativ numărul mediilor de 10, județe fiind primul pe țară, după București, la acest capitol.
În afară de tânăra absolventă de la „Cuza”, cu 10 pe linie încă de la afișarea rezultatelor inițiale, alți trei candidați din județ au înregistrat aceeași performanță, după ce au cerut recorectarea lucrărilor și au obținut puncte în plus.
Este vorba despre absolvenți de la CN „Nicolae Grigorescu” Câmpina (Filologie), CN „Ion Luca Caragiale” Ploiești (Filologie) și CN „Mihai Viteazul” Ploiești (Matematică – Informatică).