Elevii şi studenţii protestează duminică, în Capitală, faţă de scăderea fondului de burse. Aceștia urmează să plece în marş din Piaşa Universităţii către sediul Guvernului. ”Nu din burse strângi averi”, este mesajul lor pentru clasa politică.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că decizia de a tăia unele burse şi de a reduce nivelul altora aparţine ministerului de resort şi Guvernului. Şeful statului precizează că i s-a explicat că sistemul de burse existent în învăţământul preuniversitar românesc este unic în Europa. ”E anormal să numeşti ”de merit” ceea ce iau 30% dintre elevii din sistem”, adaugă el.
Elevii și studenții își vor bursele înapoi. Proteste pentru educație
”Duminică, 29.06.2025, de la ora 20:00, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), alături de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Consiliul Tineretului din România (CTR), continuă protestele împotriva scăderii fondului de burse pentru elevi şi studenţi!”, anunţă ANOSR.
Reprezentanţii ANOSR anunţă că studenţi, elevi, tineri şi alţi susţinători, vor porni în marş din Piaţa Universităţii până în faţa Palatului Victoria, pentru a reaminti Guvernului faptul că ”limitarea mecanismelor de sprijin pentru studenţi şi elevi nu face decât să perpetueze obstacolele pe care le întâmpină persoanele din grupuri socio-economice defavorizate în accesul la studii, în contextul unei rate crescute a abandonului universitar şi a părăsirii timpurii a şcolii.”
Ei precizează că educaţia este o investiţie, nu o cheltuială şi ar trebui tratată ca atare de către decidenţi, pentru a asigura şanse egale tuturor în societate.
”Liderii de mâine sunt printre generaţiile de elevi şi studenţi al căror viitor este pus sub semnul întrebării de măsurile de austeritate nedrepte. „Nu din burse strângi averi, stimaţi politicieni!” Pornim din Piaţa Universităţii spre sediul Guvernului, pentru educaţie!”, afirmă reprezentanţii studenţilor.
„Mă mai întrebi de ce vreau să plec din ţară?”
Studenţii au protestat şi joi în Piaţa Victoriei, din Capitală, dar şi în mai multe centre universitare dn ţară, faţă de intenţia Executivului de a reduce fondurile alocate pentru burse şi implicit numărul beneficiarilor.
Elevii și studenții au cerut guvernanţilor să renunţe la intenţia de a schimba modalitatea de calcul a fondului de burse astfel încât acesta să fie raportat în continuare la valoarea brută a salariului minim pe economie, aşa cum prevede legislaţia actuală, şi nu la valoarea netă.
„Un student raţional şi decent, dacă ar fi locul meu, ar face ce fac eu”
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat joi, despre protestele studenţilor privind modificarea sistemului de burse, că le transmite faptul că, dacă ar fi în locul lor, şi el ar protesta, după cum este convins că un student raţional şi decent, dacă ar fi în locul lui, ar face ce face el.
”Şi studenţilor şi elevilor le transmit următorul mesaj: Dacă aş fi în locul lor, şi eu aş protesta. După cum sunt convins că un student raţional şi decent, dacă ar fi locul meu, ar face ce fac eu. Altfel spus, şi mie mi-ar plăcea să nu schimb nimic în sistemul de cursuri, numai că un ministru nu face ce îi place, face ce trebuie să facă. Iar colegilor profesori şi sindicatelor le transmit exact acelaşi lucru. Şi eu aş fi nemulţumit să trebuiască să mi se schimbe numărul de ore din normă.
După ce m-am obişnuit cu o anumită practică, cu o anumită cutumă la şcoală, în viaţă, nu-i confortabil să vii şi să faci o schimbare de genul acesta. Dar sunt convins că orice lider de sindicat, dacă ar fi locul meu, şi responsabil pentru sistem, trebuie să facă la fel. Asta este situaţia. Nu facem ce ne place, facem ce trebuie să facem”, a completat el.
De asemenea, ministrul a afirmat că sistemul nostru de bursă nu trebuie să fie o finanţare paralelă a învăţământului gratuit, iar copiii trebuie să meargă la şcoală într-o logică a învăţământului obligatoriu şi gratuit. El a precizat că peste câteva săptămâni, dacă nu facem nimic şi nu înţelegem prin ce trecem, se teme că nu va mai putea fi dată nicio bursă.
„Avem abandonul şcolar atât de mare, iar cele de merit, hai să le ducem la merit”
Daniel David a precizat că bursele sunt situaţii de excepţie pentru a încuraja procesul educaţional.
El a mai arătat că au început în 2023, 2024, 2025 să dea burse, de merit, rezilienţă.
”Ţin la cele sociale, fiindcă avem abandonul şcolar atât de mare, iar cele de merit, hai să le ducem la merit. Eu cred că 15% dintr-o clasă, cu nota nouă, nota cea mai mică, eu cred că pentru merit este un lucru decent. (…) Spuneţi-mi, prezenţa la Bacalaureat, prin raportare la câţi au terminat liceul, vi se pare o modificare spectaculoasă, importantă? Rezultatul la bacalaureat? Procentul de succes vi se pare o modificare importantă?
Deci, sigur că sunt criterii şi criterii. Ai prins doi ani cu bursă, în care, efectiv, repet, fondul de bursă a explodat. Doi ani în care ai fost bine susţinut şi ai avut vreme să te pregăteşti şi pentru bacalaureat”, a subliniat David.
Daniel David, mandat de criză și reforme
Ministrul Daniel David a declarat, joi, că noul mandat la ministerul Educaţiei este unul de reforme şi pentru situația de criză, el arătând că vede zece reforme pentru zona de Educaţie şi de Cercetare. Ministrul a anunţat că speră ca până la sfârşitul anului să anunţe licitaţia pentru manualele de liceu iar, până în toamnă, propunerile pentru evaluarea naţională.
Ministrul a mai afirmat că în această săptămână vor fi aprobate planurile cadru pentru pilotare sistemică. Oficialul susţine că apoi va fi abordată zona programelor şi conţinuturilor pentru discipline.
Sursă foto: ANOSR
CITIȚI ȘI: