♦ Măsurile pentru educaţie şi cercetare suferă de aceeaşi problemă cronică a politicilor publice din România: lipsa de coerenţă între intenţii şi mecanismele de implementare ♦ Ele nu sunt etapizate, nu includ riscuri de eşec şi nu vin cu reforme reale în sistemele de coordonare şi finanţare.
Pachetul de măsuri propus de guvernul Bolojan în domeniul educaţiei şi cercetării include o serie de direcţii corecte în esenţă, dar formulate şi ele vag, fără o analiză a nevoii şi fără indicatori de impact. În multe cazuri, este vorba şi aici despre reluarea unor promisiuni mai vechi, care fie nu au fost aplicate, fie au eşuat parţial în trecut.
De exemplu, ţinta de alocare a 15% din bugetul general pentru educaţie până în 2030 şi creşterea finanţării publice pentru cercetare până la 1% din PIB sunt angajamente mai vechi, prezente şi în legislaţia în vigoare. Lipsa unei traiectorii anuale clare de creştere şi a unor jaloane de verificare lasă loc interpretării şi, implicit, riscului de amânare perpetuă, cum a fost cazul până acum.
Măsura de prevenire a abandonului educaţional prin programe precum PNRAS sau „Şcoală după şcoală“ este bine-venită, dar nu este însoţită de o analiză a eşecurilor din fazele anterioare sau de propuneri de corectare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels