Universitatea ‘Aurel Vlaicu’ (UAV) Arad oferă 800 de locuri bugetate la admiterea pentru următorul an de studii, fiind disponibile, în total, peste 3.000 de locuri la studiile de licență și master.
Reprezentanții UAV au transmis, marți, la solicitarea AGERPRES, că pentru anul de studii 2025-2026 au fost aprobate 35 de programe de studiu de licență, 32 de programe de master și cinci domenii pentru școala doctorală (Filologie, Management, Teologie, Ingineria Mediului și Asistență Socială).
Cele nouă facultăți la care au loc admiteri în perioadele 30 iunie – 17 iulie (sesiunea de vară) și 1 – 11 septembrie (sesiunea de toamnă) sunt: Facultatea de Inginerie, Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Ilarion V. Felea’, Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului, Facultatea de Științe Economice, Facultatea de Științe Umaniste și Sociale, Facultatea de Științe Exacte, Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Design.
Sunt disponibile 1.930 de locuri la studiile de licență, din care 550 locuri sunt bugetate, dar și 1.385 locuri la master, din care 250 locuri sunt bugetate. Pentru doctorat, sunt disponibile 49 de locuri, din care șase sunt la buget.
Pentru cei care își vor plăti studiile, taxele la licență sunt cuprinse între 3.400 lei și 7.000 de lei pe an, în funcție de facultate. La master, taxele sunt cuprinse între 3.600 lei și 5.500 de lei iar la doctorat taxa este de 7.000 de lei pe an.
În ceea ce privește cazarea studenților, UAV are disponibile 462 de locuri în cămine, număr considerat suficient, conform solicitărilor din ultimii ani.
Centrul unic de înscriere va fi în clădirea UAV din Bulevardul Revoluției nr.72 (Palatul BNR), dar se pot face înscrieri și online pe platforma https://core.uav.ro/admitere. AGERPRES/(AS – redactor: Marian Buga, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].