Propus de PNL în 2024 ca ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, fostul rector al UBB Cluj, rămâne în funcție și în guvernul condus de Ilie Bolojan.
Luni, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a primit aviz favorabil în comia de specialitate și va depune din nou jurământul alături de membrii noului cabinet.
Clujeanul Daniel David, reconfirmat în funcția de ministru al Educației
În vârstă de 52 de ani, Daniel David a elaborat, ca ministru, planurile-cadru pentru clasa a IX-a, care vor intra în vigoare din anul școlar 2026-2027.
David a declarat de mai multe ori că va continua ca ministru dacă va primi sprijin pentru reformele din Educație.
Crește numărul de ore de activități didactice în preuniversitar
Potrivit programului de guvernare, va crește numărul de ore de activități didactice în învățământul preuniversitar, cel puțin până la nivelul valorii medii europene. De asemenea, se vor reduce sporurile și stimulentele „exagerate”, indiferent de sursa finanțării, iar funcționarii și personalul de conducere angajat prin contract de mandat vor fi testați periodic.
Modificarea normei didactice din educație se realizează pe următoarele coordonate:
-
creșterea numărului de ore de activități didactice în învățământul preuniversitar, cel puțin până la nivelul valorii medii europene / OECD;
-
creșterea limitării legale a normei didactice în învățământul universitar, de la 16 la 18 ore convenționale, pentru a susține universitățile să se încadreze în bugetul alocat;
-
analiza degrevărilor de normă și acordarea acestora, de regulă, din timpul nedidactic al normei;
-
analiza numărului efectiv de ore, raportat la numărul normat de ore din cadrul unui post didactic.
„Plata cu ora se va raporta la timpul total de lucru (40 de ore pe săptămână), pentru a se evita situația în care o oră la plata cu ora costă mai mult decât o oră din norma didactică”, se arată în programul de guvernare.
Ce se întâmplă cu bursele
Bursele vor reflecta adecvat sprijinul pentru condiții socio-economice dificile și / sau pentru excelență educațională, se mai arată în program.
„Bugetul trebuie dimensionat pornind de la nivelul anului 2023, înainte de introducerea prin noua legislație (Legea 198/2023) a unor angajamente nesustenabile. Dimensionarea se va face prin raportare la practici europene și la condițiile de sustenabilitate pe care și le permite țara. Ținând cont de faptul că bursele nu se impozitează, fondul de burse / bursele care se raportează la salariul minim pe economie se vor raporta la valoarea netă a salariului minim”, se arată în document.
Mai mulți copii într-o clasă
Totodată, se au în vedere concentrări educaționale pentru eficientizare și creșterea calității prin „evitarea fragmentării”: creșterea numărului minim de copii dintr-o clasă (cu excepții justificabile în zonele de minorități și medii defavorizate), creșterea numărului maxim de copii într-o clasă, în condițiile nedepășirii unor limite psihopedagogice, creșterea efectivului minim de elevi în unitățile educaționale cu personalitate juridică (cu excepții justificabile în zonele de minorități și medii defavorizate).
Programul de guvernare mai prevede și concentrări academice în învățământul superior și în cercetare-dezvoltare-inovare, inclusiv fuziunea sau desființarea unor instituții deconcentrate, acolo unde acest lucru duce la eficientizare și la creșterea calității.
„Măsuri de eficientizare economico-financiară pot fi rediscutate după depășirea crizei economico-financiare a țării”, se mai arată în document.
Trebuie redus abandonul școlar
De asemenea, programul prevede că absolvenții trebuie să se poată integra eficient pe piața muncii (nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a, respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului) și / sau să își continue studiile la nivel postliceal și / sau universitar.
„Până în 2030 se urmărește atingerea țintei din legislație de 15% pentru educație din bugetul general de cheltuieli (pentru tot domeniul educației). Măsurile vor viza în principal creșterea calității educației, reducerea abandonului școlar și a analfabetismului funcțional prin reforme curriculare — planuri-cadru actualizate și flexibile, axate pe cele opt competențe-cheie, integrând competențe digitale și programe care să promoveze gândirea critică, creativitatea și adaptarea la meseriile viitorului, evaluare (ex.: standarde de evaluare / testare și examene naționale / standardizate), inclusiv reforma infrastructurii educaționale (cu accent pe reforma învățământului rural), care implică și dezvoltarea de laboratoare pentru educația prin descoperire și / sau campusuri duale (aici cu introducerea sistemului de credite transferabile)”, se arată în programul de guvernare.
Se propune extinderea școlilor-pilot pentru inovații curriculare și învățământ dual și completarea manualelor cu platforme de e-learning și alte instrumente interactive.
„Se va urmări consolidarea statutului profesorilor prin susținerea formării și dezvoltării profesionale a acestora, intrarea în sistem pe bază de merit, prin salarii competitive și evaluări bazate pe performanță (inclusiv, spre exemplu, privind congruența dintre notele elevilor în școală și la examenele naționale).”
Se vor încuraja concentrările academice
Conform programului de guvernare, sistemul național de învățământ superior trebuie să aibă ca scop formarea de resursă umană înalt calificată, care să își păstreze și să își dezvolte competențele prin învățare pe tot parcursul vieții.
Totodată, se vor încuraja concentrările academice, care pot duce la eficientizarea costurilor și la performanță academică.
„Cercetarea se reorganizează într-un sistem național eficient — mai ales în baza evaluării demarate în 2025 — cu finanțare publică crescândă până la 1% din PIB, până în 2030. Se promovează concentrări academice, susținând inovarea tehnologică și socio-culturală.
Se încurajează parteneriatele public-privat pentru transfer tehnologic, crearea unui hub regional de inovare și atragerea companiilor internaționale prin facilități fiscale. Propunem lansarea de competiții multianuale pentru cercetători și alinierea priorităților CDI cu temele din programele europene, dar și cu strategiile naționale. Etica trebuie să fie un demers transversal în educație-cercetare, organizată după bunele practici europene”, mai prevede același document, potrivit Agerpres.
Alte acțiuni vizează reorganizarea structurilor teritoriale ale Ministerului Educației și Cercetării, în vederea eficientizării, descentralizării și debirocratizării activității de management școlar, precum și pentru un nivel de sprijin mai ridicat pentru școli, în logica în care „politicul se oprește la poarta școlii”.
Programe prioritare și programe pentru românii din diaspora
Se va prioritiza prevenirea abandonului educațional prin programe ca PNRAS, PNRAU, „Școală după școală” și mese sănătoase în școli și se va dezvolta și susține programul „Școală după școală”, prin asigurarea unui cadru legal clar, care să stimuleze și să încurajeze primăriile și agenții economici să investească în activități educative complementare, inclusiv pilotarea și generalizarea programului „Școală de la 8 la 17”.
Educația destinată românilor din diaspora și comunităților istorice va fi consolidată prin burse, cursuri LCCR și simplificarea procesului de recunoaștere a diplomelor.
În programul de guvernare este prevăzută digitalizarea sistemică, inclusiv prin catalogul electronic și formulare unice de raportare, reducând astfel birocrația și volumul de muncă al cadrelor didactice și cercetătorilor.
„Se va urmări interoperabilitatea bazelor de date privind gestionarea absolvenților și inserția pe piața muncii. Printre alte priorități se mai includ digitalizarea completă a fluxurilor administrative, precum și integrarea tehnologiei în procesul educațional prin platforme digitale și conținut interactiv”, mai prevede programul de guvernare.
Daniel David începe un nou mandat în timp ce profesorii amenință cu greva generală. Nemulțumiți, printre altele, chiar de creșterea normei didactice, profesorii clujeni au organizat un protest în data de 18 iunie.