Universitatea din București, pe poziția 93 la nivel mondial pentru implicarea în activități de dezvoltare durabilă

18 iunie 2025

Universitatea din București (UB) este prima instituție de învățământ superior din România și pe locul 93 la nivel mondial, conform Times Higher Education Impact Rankings 2025, unul dintre cele mai cunoscute clasamente din spațiul academic internațional, care evaluează universitățile cu cea mai mare implicare în activități specifice dezvoltării durabile.

Este pentru prima dată când o universitate din România se situează în primele 100 de universități în clasamentul general Times Higher Education Impact Rankings 2025.

‘La nivel național, dintre cele 25 de universități incluse în clasament, Universitatea din București, care se află pe primul loc, este urmată de trei universități membre ale Consorțiului Universitaria: Academia de Studii Economice din București (201 – 300), Universitatea ‘Babeș-Bolyai’ din Cluj-Napoca (401 – 600) și Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu (401 – 600)’, informează instituția de învățământ superior într-un comunicat remis presei.

Criteriile în funcție de care sunt evaluate instituțiile de învățământ superior în acest clasament au la bază cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) incluse în Agenda 2030.

Pentru ediția din acest an, Universitatea din București a raportat pentru 9 dintre cele 17 obiective. În cazul a șapte dintre cele nouă Obiective raportate, Universitatea din București se află pe prima poziție la nivel național. Este vorba despre ‘Obiectivul 4 – Educație de calitate’, ‘Obiectivul 5 – Egalitate de gen’, ‘Obiectivul 8 – Muncă decentă și creștere economică’, ‘Obiectivul 10 – Inegalități reduse’, ‘Obiectivul 11 – Orașe și comunități durabile’, ‘Obiectivul 16 – Pace, justiție și instituții eficiente’. Acestora li se adaugă ‘Obiectivul 17 – Parteneriate pentru realizarea obiectivelor’, unde rezultatele universităților din România, afișate în ordine alfabetică, poziționează Universitatea din București și Academia de Studii Economice din București pe primul loc la nivel național și în intervalul 101 – 200 la nivel internațional.

Scorul cel mai bun obținut de Universitatea din București este pentru ‘Obiectivul 5 – Egalitate de gen’, unde, conform Times Higher Education Impact Rankings 2025, instituția ocupă locul 3 la nivel mondial.

‘Această poziționare excepțională în top 100 mondial la nivel general pentru implicarea în activități de dezvoltare durabilă și top 3 pentru egalitatea de gen reconfirmă misiunea Universității din București de a fi un spațiu al excelenței, al incluziunii și al responsabilității sociale. Este o recunoaștere a eforturilor susținute ale întregii comunități academice și o încurajare să continuăm prin educație și cercetare, construcția unui viitor sustenabil pentru societatea românească și pentru întreaga lume’, a declarat rectorul Universității din București, Marian Preda, citat în comunicatul de presă.

De asemenea, Universitatea din București se regăsește între primele 25 de universități din lume pentru ‘Obiectivul 4 – Educație de calitate’ și între primele 36 universități din lume pentru ‘Obiectivul 16 – Pace, justiție și instituții eficiente’.

‘Obiectivul 11 – Orașe și comunități durabile’ poziționează Universitatea din București între primele 83 de universități din lume, în timp ce pentru ‘Obiectivul 8 – Muncă decentă și creștere economică’, Universitatea din București se situează în clasamentul Times Higher Education Impact Rankings 2025 pe poziția 84.

Nu în ultimul rând, Universitatea din București este situată în intervalul 101 – 200 pentru ‘Obiectivul 1 – Fără sărăcie’, în intervalul 301 – 400, alături de Universitatea ‘Babeș-Bolyai’ din Cluj-Napoca, pentru ‘Obiectivul 10 – Inegalități reduse’ și în intervalul 401 – 600, pentru ‘Obiectivul 3 – Sănătate și bunăstare’.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, și Academia de Studii Economice din București urcă pe locul 201-300 în clasamentul ‘Times Higher Education Impact Rankings 2025’, dat publicității miercuri.

ASE se situează pe locul 201-300, la nivel global, comparativ cu 401-600 în ediția 2024. Clasamentul din 2025 include 2.318 universități din întreaga lume. ASE obține un scor de 80,1 puncte din 100, poziționându-se pe locul 2 la nivel național, dintre cele 25 de universități din Romania prezente în clasament. AGERPRES/(AS – redactor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.