Astăzi au declanșat grevă japoneză, fără afectarea activităţii în unităţile de învăţământ, în bibliotecile centrale universitare şi în institutele de cercetare. Sindicaliştii din Educaţie sunt nemulţumiţi de propunerile vehiculate în ultima perioadă cu privire la unele măsuri care ar contribui la reducerea cheltuielilor bugetare şi resping eventuale decizii care i-ar afecta.
„Oamenii vor purta ecusoane cu nişte slogane care sunt strict legate de motivele acţiunii în cauză. Orele se vor desfăşura normal. Acţiunea noastră nu afectează elevii sub nicio formă. Nu vorbim de o afectare a examenelor care vor fi în curs de derulare, dar, încă o dată, trebuie să înţeleagă clar clasa politică: nu îşi pot bate joc la nesfârşit de sistemul de învăţământ. În situaţia în care nu ţin cont de avertismentele noastre, să nu uite că nu este imposibil să retrăim ceea ce a fost în 2023”, a transmis Marius Nistor, preşedintele Federaţiei „Spirul Haret”.
Dacă nu vor fi găsite soluții, sindicaliștii nu exclud o grevă generală.