Bacalaureat 2025/ Miercuri – proba obligatorie a profilului

15 iunie 2025

Examenul național de Bacalaureat continuă miercuri cu proba scrisă obligatorie a profilului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Vineri, candidații vor susține proba la alegere a profilului și specializării.

Elevii din partea minorităților naționale vor susține pe 16 iunie proba scrisă de Limba și literatura maternă.

În data de 20 iunie vor fi afișate rezultatele la probele scrise (până la ora 12:00). Cei care vor dori să depună contestații pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.

Conform datelor înregistrate și transmise de comisiile județene/ comisia Inspectoratului Școlar al Municipiului București, sunt așteptați să participe la probele scrise ale Bacalaureatului circa 108.000 candidați (peste 94.400 de candidați din promoția curentă și peste 13.800 de candidați din seriile anterioare), a anunțat Ministerul Educației, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Aceștia vor susține toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate.

Probele încep la ora 9:00, accesul candidaților în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.

Pentru redactarea unei lucrări scrise/ rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen, precizează sursa citată.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru.

Pentru probele scrise la Matematică și Geografie candidații pot apela doar la instrumente de desen.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):

* susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

* susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

* obținerea cel puțin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obținute la probele scrise).

În zilele în care se desfășoară probele scrise, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați, între orele 8:00 – 16:00 (excepție face ziua de vineri, 13 iunie, când intervalul de funcționare este cuprins între orele 8:00 – 14:00), linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind organizarea/desfășurarea examenului. AGERPRES/(AS – redactor: Roberto Stan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.