<
div class=”wp-block-image”>

Timișoara va găzdui, în perioada 3–5 octombrie, cea de-a VIII-a ediție a StorySEED, un eveniment internațional dedicat educației experiențiale și comunităților școlare vii. Organizatorul este Asociația Părinți în Dialog, inițiatoarea Babel Școală + Liceu – prima școală din România construită pe principii de pedagogie experiențială.
Ediția din acest an îl are ca invitat special pe Prof. Dr. Ferre Laevers (Universitatea din Leuven, Belgia), fondatorul mișcării europene pentru educație experiențială. Acesta va susține un masterclass excepțional sâmbătă, 4 octombrie, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, pe tema „How to Build a School Community”.
Evenimentul propune o serie de ateliere și experiențe de învățare facilitate de experți în educație din Belgia, Olanda, Germania, Elveția, Ungaria și România
Program StorySEED – principalele momente:
Vineri, 3 octombrie – Babel Școală + Liceu
- 17:00 – Atelier introductiv cu formatori din Belgia și Olanda
- 19:30 – Spectacol internațional de storytelling
Sâmbătă, 4 octombrie – Aula Magna UVT și Babel Școală
- 10:00 – Masterclass Ferre Laevers
- 14:30 – Ateliere în paralel: educație în natură, storytelling și pedagogie experiențială
- 17:30 – Dialog deschis cu echipa Babel și foc de tabără (Agora)
Duminică, 5 octombrie – Babel Școală
- 09:30 – Ateliere tematice cu experți internaționali și locali
- 10:00 – Storytelling pentru copii
- 14:00 – Storytelling pentru profesori
Accesul la cele trei zile principale ale evenimentului este disponibil la preț redus până pe 15 iunie 2025, pe platforma iabilet.ro.
