Proiectul „Copiii noștri”, implementat de ISJ Bacău, pregătește profesorii pentru incluziunea elevilor cu cerințe educaționale speciale

7 iunie 2025

Proiectul „Copiii noștri”, inițiat și implementat de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bacău și Casa Corpului Didactic, este în plină implementare în școlile unde se găsesc mulți elevi cu cerințe educaționale speciale, împlinindu-se astfel obiectivul esențial: incluziunea copiilor vulnerabili.

La momentul desfășurării activităților specifice s-au avut în vedere familiarizarea cadrelor didactice cu diversele categorii de tulburări și deficiențe, elaborarea unor scenarii de activități pentru clasa incluzivă, de posibile intervenții la momentul unor reacții delicate ale copilului atipic, de moment sau permanente, întocmirea documentelor-suport prevăzute de legislație etc.

Primele unități de învățământ din județ, cu cadre didactice din învățământul preșcolar și primar care au beneficiat de formare, pe parcursul acestui an școlar, au fost:

  • Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran” Bacău
  • Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Bacău
  • Școala Gimnazială „Miron Costin” Bacău
  • Școala Gimnazială „Alecu Russo” Bacău
  • Școala Gimnazială „Ciprian Porumbescu” Comănești
  • Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Comănești

Nevoia de incluziune a tuturor copiilor și, mai ales, a celor vulnerabili a scos în prim-plan grija și eforturile educatorilor pentru a armoniza lucrul cu preșcolarii și elevii atipici, componente expuse atât de coerent și de empatic, în cadrul fiecărei întâlniri, fiecărui workshop de către formatorii de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională.

Proiectul „Copiii noștri” va continua și anul școlar următor, accentuând misiunea comună a educatorilor: binele copiilor, formarea lor! (sursa: comunicat de presă)

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.