I-a plăcut dintotdeauna să se plimbe prin parc și s-asculte jazz. Așa că și-a făcut propriul festival, „Jazz in the Park”… Alin Vaida a fost invitat la „Clujăreala” lui Marius Aciu, unde a vorbit despre jazz, provocări și împliniri.
„Festivalul nu a început de la genul muzical. Am început de mult timp, prin 2012, alături de echipa de atunci. Voiam să facem un festival, eram foarte mult, cumva, orientați spre a face ceva în comunitate. Era o perioadă în care banii, sponsorii, lucrurile astea erau toate la București. Nimeni nu prea investea în altă parte, în afară de capitală. Și am zis, noi nu o să reușim să obținem banii, să plătim un nume mare din vreo industrie ca să atragem public. Așa că trebuie să atragem publicul altfel.
VIDEO. Alin Vaida, fondatorul Jazz in the Park, la Clujăreală: Jazz-ul părea un gen muzical care să UNIFICE toate comunitățile
Am pus ochii pe parcul central atunci, care era proaspăt renovat și arăta foarte bine. Nu fusese folosit de foarte mult timp la vreun eveniment, dar găsisem poze în arhiva orașului, cu tot felul de evenimente din perioada interbelică, chestii burgheze, așa, lumea la fanfară în parc, din astea… Era foarte interesant. Mi s-a părut o coloană sonoră foarte bună pentru parcul central, jazz-ul. Mai mult de atâta, jazz-ul părea un gen muzical care să unifice toate comunitățile, fiindcă nu-i al nimănui. Și atunci poate fi al tuturor.
Eu cred că potențial există și îl vedem și noi cum creștem. Noi când ne-am apucat festival, pe atunci Clujul își pregătea candidatura la titlul de Capitală Culturală Europeană. Și s-a făcut atunci, mi-am amintit că s-a făcut un fel de studiu de piață în Cluj, barometrul al consumului cultural. Și era o întrebare care așa zicea, ce gen muzical preferați? Și puteai să bifezi oricâte când răspundeai la întrebarea aia. Iar în rezultate erau postate toate genurile muzicale care făceau măcar 1% din totalul răspunsurilor. Jazz-ul nu era acolo. Iar acum când s-a făcut, cred că ultima dată în 2021, dacă nu mă înșel, s-a repetat o astfel de cercetare de piață și jazz-ul era în primele 5 sau 6, dacă nu mă înșel. Deci deja a crescut și se vede un pic chestia asta.
„Oferim publicului o experiență pe care nu o trăiește în mod normal”
Este o linie fină între cultură și divertisment și de multe ori ele sunt întrepătrund și noi asta facem, un fel de culture-tainment, dacă vrei să zicem așa. Mi se pare responsabilitatea organizatorului să joace un rol de curator, să recomandăm ceva publicului. Că intrăm într-un cerc vicios în care dacă toată lumea dă lucrurile care se consumă, o să ajungem să avem doar același lucru pe piața noastră de evenimente.
Niciodată nu am zis ‘jazz in the park este un eveniment dedicat fanilor genului muzical’, nici pe departe. Jazz in the Park este un eveniment pe care noi încercăm să-l dăm publicului larg, încercăm să-l poziționăm ca un eveniment de mase, doar că oferim publicului o experiență pe care nu o trăiește în mod normal. Și ăsta e de fapt farmecul, nu trebuie să asculți jazz, nu trebuie să fie în lista ta de preferințe, dar merită să-l încerci măcar o dată pe an.
Eu cred că ce-am învățat din jazz și din lucratul ăsta cu jazz anii ăștia e că cea mai mare greșeală pe care o putem face este să zicem că noi ascultăm un gen muzical. Farmecul în viața asta e să consumi de toate și să descoperi oricât de multe lucruri, pentru că nu știi de fapt ce ți se potrivește cel mai bine. Pe lângă asta, noi ne schimbăm, nu? Suntem într-un fel în decada 20 de ani, în decada 30, în decada 40… Ți se schimbă gusturile și interesele și e păcat să nu știi cât mai multe lucruri. Asta mi se pare. Am descoperit foarte multe lucruri despre jazz și jazzul întrepătrunde de fapt în multe genuri muzicale.
„Până la urmă, jazzul e artă”
Jazzul poate să fie mult mai elitist. Mie mi se pare că europenii, după ce au adus jazzul și jazzul a pătruns mult mai tare în cultură europeană, l-au academicat un pic. Asta e clar. A intrat prin conservatoare în ziua de astăzi. Sunt foarte puțini muzicieni de jazz care nu au secția de jazz absolvită sau în curs de absolvire. E clar o un gen care are nevoie de școală. Dar, în același timp, ca s-o asculți, nu e cazul. Ideea e să fie un pic deschis.
Dar de ce mi se pare mie că jazzul poate că exclude sau provoacă într-un mod diferit un pic publicul larg e că, până la urmă, jazzul e artă. Toată muzica e o artă. Și manelele de care vorbeam și muzica electronică, totul e o artă. Dar ce înseamnă arta? Arta e o formă de exprimare a unor oameni care te îmbie să simți ceva. Te provoacă să găsești ceva în tine, să găsești o doză de empatie cu autorul și te lasă să o interpretezi cum vrei tu.
Jazzul, hai să zicem, te provoacă la niște lucruri un pic mai sensibile. Poate te provoacă să te gândești la, băi, e bine ce fac eu în viață? Sau, oare am luat decizia bună atunci? Sau, oare nu mai bine făceam asta? Și te scoate fundalul sonor pentru întrebări meditative. Poate sunt niște sentimente. Nu tot timpul suntem pregătiți de meditație. Nu tot timpul suntem pregătiți să confruntăm unele chestii în noi. Și atunci eviți lucrurile care te provoacă să gândești un pic mai mult. Sau nu neapărat le eviți, îți alegi când le asculti. Și de-aia e poate un pic mai dificil de procesat jazzul. Dar din punctul ăsta de vedere, dacă reușești, el poate să devină terapie”, a spus, printre altele, Alin Vaida.