În cadrul conferinței de presă de joi, 29 mai, susținută alături de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș cu ocazia finalizării proiectului Geotermal Nufărul 1, primarul Florin Birta a prezentat o serie de investiții majore pe care Primăria Oradea le derulează cu finanțare europeană, prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021–2027.
Regenerarea urbană a cartierului Nufărul 1
„Un proiect important care se leagă direct de investiția în rețeaua geotermală este regenerarea urbană a cartierului Nufărul 1. Pentru a putea introduce conductele în curțile blocurilor, întregul cartier va intra într-un amplu proces de modernizare. Suntem în faza de licitație, iar până la finalul lunii iunie, cel târziu mijlocul lunii iulie, vom avea desemnat un constructor. După proiectare, în primăvara anului viitor vom demara lucrările”, a declarat primarul Florin Birta.

Proiecte de mobilitate urbană și transport ecologic
Edilul a prezentat stadiul celor trei pachete de proiecte care includ realizarea de pasaje rutiere și achiziția de autobuze electrice: pasajul de la Bulevardul Decebal (cu 8 autobuze electrice), pasajul de la magazinul Crișul (cu 10 autobuze) și pasajul de la Gara CFR (cu 10 autobuze). Pasajul Decebal a fost deja finalizat, iar pentru celelalte două proiecte procedurile de achiziție sunt aproape încheiate.
„Sperăm ca în cel mult o lună să începem lucrările. Cele 30 de autobuze electrice aferente acestor proiecte vor ajunge în Oradea în luna august, fiind deja în drum spre Europa”, a precizat primarul.

Grădina Urbană Nufărul și Grădina Termală Ioșia
Două investiții importante în spații verzi și zone de agrement – Grădina Urbană Nufărul și Grădina Termală Ioșia – se află în faza de licitație. „Intenționăm să demarăm lucrările efective anul viitor, imediat după atribuirea contractelor”, a explicat edilul.

Reabilitarea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”
Un alt proiect prioritar este reabilitarea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, una dintre cele mai importante unități de învățământ din Oradea. Contractul de finanțare a fost deja semnat, iar lucrările vor începe în curând. Proiectul urmărește modernizarea infrastructurii educaționale și crearea unui mediu de învățare performant.
