Academia de Studii Economice a semnat un acord de colaborare cu Universitatea ‘Mohammed V’ din Rabat

31 mai 2025

Academia de Studii Economice a semnat un acord de colaborare cu Universitatea ‘Mohammed V’ din Rabat


Imagine din galeria Agerpres

Academia de Studii Economice din București și Universitatea ‘Mohammed V’ din Rabat au semnat, joi, un acord-cadru de colaborare, care prevede consolidarea colaborării academice și științifice între cele două instituții de învățământ superior.

Potrivit unui comunicat de presă, memorandumul pune accent pe derularea de proiecte comune de cercetare, transferul de cunoaștere și bune practici, participarea la conferințe internaționale și dezvoltarea unor acorduri de mobilitate academică pentru studenți și cadre didactice.

‘Această inițiativă face parte din angajamentul continuu al universității noastre de a sprijini internaționalizarea educației și cercetării și de a construi parteneriate durabile cu instituții de prestigiu din întreaga lume’, se subliniază în comunicat.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența prorectorului ASE Mihaela Alina Dima, a decanului Facultății de Administrare a Afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ), Tănase Stamule, și a prodecanului Sorin Anagnoste.

Din partea Universității ‘Mohammed V’ din Rabat a participat o delegație formată din Azzedine Ghoufrane, decanul Facultății de Științe Economice, Juridice și Sociale Souissi Rabat, Abdelaziz Karraky, prodecan pentru Cooperare și cercetare și director al Centrului de Studii Doctorale, și Said Radi, prodecan pentru Afaceri academice și pedagogice și director al programului de masterat în Afaceri și management de proiecte. AGERPRES/(AS – redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 277

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].


Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.