Cel mai nou raport de țară emis de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) relevă probleme structurale evidente între zonele rurale şi urbane din România.
Raportul OCDE recunoaşte paşii pozitivi făcuţi pentru îmbunătăţirea colaborării interministeriale, în special în ceea ce priveşte politicile şi competenţele, dar sugerează României căi de valorificare a acestor eforturi.
„Deşi România şi-a extins sistemul educaţional, persistă disparităţi mari în ceea ce priveşte participarea şi rezultatele între zonele rurale şi cele urbane. Înscrierea rămâne sub media OCDE la toate nivelurile, cu diferenţe deosebit de mari în învăţământul preşcolar şi în învăţământul secundar superior.
Elevii din mediul rural au o probabilitate mai mică de a participa la programe de educaţie şi îngrijire, sunt mai predispuşi să abandoneze şcoala şi sunt semnificativ sub-reprezentaţi în învăţământul terţiar”, indică raportul.
Ofertele limitate în regiunile rurale, combinate cu niveluri ridicate de sărăcie şi concentrarea geografică a instituţiilor de învăţământ terţiar şi a furnizorilor de formare în oraşele mari, continuă să limiteze accesul şi oportunităţile. Inclusiv adulţii din zonele rurale participă la cursuri de formare într-o proporţie mai mică de jumătate faţă de cei din mediul urban.
România a făcut pași spre reformarea sistemului
Reformele recente au direcţionat investiţii semnificative către îmbunătăţirea învăţării elevilor şi reducerea abandonului şcolar, remarcă OCDE.
„România a luat măsuri pentru a consolida formarea iniţială a cadrelor didactice şi formarea continuă, în special prin mentorat şi colaborare. De asemenea, a început să alinieze învăţământul postliceal şi al adulţilor cu nevoile cursanţilor şi ale pieţei muncii, inclusiv planuri de introducere a programelor terţiare de ciclu scurt şi a diplomelor de licenţă vocaţionale duale care combină învăţarea la clasă cu învăţarea la locul de muncă”, relevă raportul.
Recomandări OCDE
România ar putea accelera eforturile de modernizare a arhitecturii de guvernanţă a Educaţiei, cu scopul de a găsi un echilibru mai bun între responsabilitate şi autonomia instituţională.
În acest sens, țara noastră va trebui să reconsidere modelul general de finanţare a Educaţiei, prin reprioritizarea cheltuielilor publice către anii de învăţământ timpuriu şi primar, prin atragerea de finanţare privată şi prin creşterea eficienţei cheltuielilor.
Consolidarea sprijinului pentru a ajuta elevii vulnerabili să depăşească barierele legate de cerere, inclusiv barierele financiare şi administrative şi accesul limitat la informaţii, ar fi un pas important pentru a permite tuturor cursanţilor să profite din plin de oferta extinsă.