Fără reglementarea ”deșteaptă” a rețelelor sociale, ”viitorul este catastrofal”, se teme ministrul Educației Daniel David

29 mai 2025

Joi, 29 Mai 2025, ora 09:15

207 citiri

Fără reglementarea ”deșteaptă” a rețelelor sociale, ”viitorul este catastrofal”, se teme ministrul Educației Daniel David

Daniel David, ministrul Educației FOTO Facebook/Universitatea Babeş-Bolyai

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, se teme că viitorul este catastrofal în absența unor reglementări ale rețelelor sociale care să reducă dezinformarea. La fel de importantă este și educația, spune el. În caz contrar, civilizația poate ”cădea”, iar procesul de revenire ar fi lung.

Interzicerea unor anumite surse de dezinformare, precum TikTok, nu rezolvă problema dezinformării, crede ministrul Educației. Este necesar să-i învățăm pe cei mici cum să recunoască și să raporteze conținutul, în paralel cu o reglementare „deșteaptă” a rețelelor sociale.

„Chiar dacă nu sunt reglementate, le putem controla printr-o educație bine făcută – atât pentru copii, cât și pentru adulți. Educația rămâne antidotul suprem. Dacă scapă reglementările, dacă scapă tehnologia, tot avem o baricadă: educația. Dar dacă nu reglementăm și nici nu reușim să ducem acest antidot în mintea copiilor, atunci viitorul e catastrofal. Vom pierde, practic, câștiguri fundamentale ale civilizației”, a explicat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, pentru Antena3.

În absența unei educații solide și a gândirii critice, românii sunt vulnerabili la „pseudo-cunoaștere, manipulare, teorii conspiraționiste și așa mai departe”, spune ministrul.

„Deja începem să punem sub semnul întrebării lucruri de bun-simț: că Pământul nu e plat, că boala are cauzalitate biopsihosocială, că vaccinurile ne salvează viața. Când începem să negăm toate acestea și, în plus, atacăm instituțiile care mențin civilizația – nu doar cele politice, ci și educaționale, medicale, economice –, atunci civilizația va cădea. Și ne vor trebui mulți ani să recuperăm ce avem”, a explicat Daniel David.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.