Harghita: Peste 200 de elevi de la licee cu predare în limba maghiară, la un concurs de competențe lingvistice în limba română

28 mai 2025

Peste 200 de elevi de la liceele cu predare în limba maghiară din mai multe județe au participat, miercuri, la un concurs de competențe lingvistice în limba română, intitulat ”Non recuso laborem”, care a avut loc la Colegiul Național ”Márton Áron” din Miercurea-Ciuc.

Concursul este o continuare a unei competiții similare, intitulată ”Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”, care s-a desfășurat timp de 18 ani în județ și care nu s-a mai organizat din anul 2019.

 

Foto: (c) GINA ŞTEFAN / AGERPRES FOTO


Inițiatoarea atât a vechiului concurs, cât și a celui nou, aflat la a doua ediție, prof. dr. Maria Sturzu, de la Colegiul Național ”Márton Áron”, a declarat, la deschiderea evenimentului, că în acest an competiția a devenit una regională, cu avizul Ministerului Educației și la ea au participat elevi din clasele IX-XI din județele Bacău, Covasna, Harghita și Mureș.

Potrivit acesteia, anul viitor se dorește extinderea concursului, întrucât există interes să participe elevi și din alte județe.

Prezentă la deschiderea concursului, directoarea Colegiului Național ”Márton Áron”, Gabriella Zsombori, și-a exprimat bucuria pentru organizarea acestui concurs, punctând faptul că aceste inițiative sunt nu doar necesare, ci și foarte valoroase.

”E o mare bucurie să putem organiza un concurs de limba română dedicat elevilor maghiari, pentru că asemenea inițiative sunt nu doar necesare, ci și foarte valoroase. Oferă o șansă reală de a învăța, de a exersa și de a iubi o limbă care este parte din viața noastră de zi cu zi”, a declarat Gabriella Zsombori.

Aceasta le-a împărtășit celor prezenți și o amintire personală, de pe vremea când era elevă studioasă și citea cărțile din programa școlară de limba română sau învăța poezii ale poeților români, dar întâmpina dificultăți în comunicarea simplă.

Gabriella Zsombori a mărturisit însă că a fost ajutată cu răbdare și prietenie de colegii români, alături de care practica schiul, fapt care a însemnat enorm.

Ea le-a spus copiilor că un astfel de concurs este esențial, pentru că poate deveni o experiență frumoasă, care să îi aducă mai aproape de limba română și le dă încredere să comunice în această limbă.

Prefectul Harghitei, Petres Sandor, a mărturisit și el că a avut unele dificultăți de comunicare în limba română și și-a exprimat convingerea că, participând la acest concurs, elevii vor reuși, pas cu pas, să nu aibă probleme în a utiliza această limbă.

”O limbă se învață utilizând-o. Și este unul dintre motivele pentru care acest concurs este foarte important. Cei care ați ales să participați citiți și scrieți în limba română din ce în ce mai bine și o să ajungeți să nu aveți niciun fel de probleme în a utiliza această limbă. Și, cunoscând și utilizând o limbă în plus, deveniți mai prețioși ca persoane. În al doilea rând, acest concurs prezintă și o altă oportunitate, aceea de a participa, de a testa condițiile de concurs în limba română, ceea ce poate nu este foarte frecvent pentru dumneavoastră”, a spus prefectul Harghitei.

Inspectorul de limba și literatura română în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Harghita Manuela Stîngă a declarat presei că acest concurs regional este un eveniment care celebrează nu doar cunoașterea limbii române, ci și curajul, implicarea și pasiunea pentru comunicare, pentru diversitate și pentru învățare autentică.

”Nu este vorba doar despre o competiție, ci despre o întâlnire între tineri inteligenți, curioși și determinați, care își doresc să-și testeze limitele, să-și depășească emoțiile și să-și exprime creativitatea. Fiecare dintre elevii participanți este deja un câștigător pentru că a ales să iasă din zona de confort și să accepte provocarea de a vorbi, scrie și gândi în altă limbă decât cea maternă. Felicit catedra de limba și literatura română de la Colegiul Național ‘Márton Áron’ pentru perseverența, pe care a demonstrat-o de-a lungul anilor, în a oferi elevilor de la școlile cu predare în limba maghiară posibilitatea de a participa la un concurs de înaltă ținută, o oportunitate pentru a-și pune în valoare talentul și munca”, a spus Manuela Stîngă.

Inițiatoarea concursului, dr. Maria Sturzu, a punctat faptul că acest concurs este singurul din țară, în afară de olimpiadele școlare, care include și probă audio și a menționat că modelele de subiecte sunt concepute liber, ghidându-se pe competențele și abilitățile pe care elevul trebuie să și le însușească, să le dezvolte și apoi să le folosească.

”Atunci când începe să utilizeze limba română fără stres, relaxat, înseamnă că am ajuns la punctul unde trebuia”, a subliniat ea.

Referitor la numele concursului, ”Non recuso laborem”, ea le-a spus elevilor că acest dicton l-a ghidat pe episcopul Márton Áron, patronul spiritual al colegiului unde s-a organizat competiția și care îi poartă numele, și înseamnă ”nu refuzăm munca” sau ”nu ne oprim din a munci”.

În acest an, coorganizator al competiției a fost Centrul Cultural ”Márton Áron” al Consiliului Județean Harghita, care a sprijinit financiar desfășurarea concursului, cei 32 de elevi premianți (locurile I, II, III și câte o mențiune pentru fiecare clasă) urmând să beneficieze de o excursie care include vizitarea orașului Brașov și a Castelului Peleș din Sinaia. AGERPRES/ (A, AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea) 

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.