Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este un proces ‘extrem de important’ pentru România, un proiect de țară, a declarat, marți, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David.
La Academia Română a fost lansat, marți, Raportul ‘Educație și competențe în România – evaluarea OCDE a politicilor naționale în domeniul educației’.
‘Eu cred că Educația este domeniul fundamental într-o societate, fiindcă prin Educație pregătim pe toți ceilalți specialiști. Dacă Educația se face prost nu avem nici buni medici, nici buni economiști, nici buni specialiști în științe juridice și așa mai departe. Sigur că raportul a fost inițiat și s-a finalizat (…) sub trei miniștri. A început cu ministrul Câmpeanu, a continuat cu doamna ministru Deca și eu sunt cel care l-am încheiat, l-am validat și îl prezint public. Am dat o atenție specială raportului nu doar pentru că este serios făcut și pentru că face parte, cum spuneam, din aderarea noastră la OCDE’, a afirmat ministrul.
În opinia sa, punctul ‘tare’ al raportului OCDE este faptul că se raportează la bunele practici din țările membre ale organizației.
Potrivit ministrului, recomandările din raport sunt la nivel de viziune, de strategie generală.
‘Știm că gradul de includere a celor care ar fi eligibili în educație antepreșcolară este foarte scăzut în România. Astăzi, în ultima verificare EUROSTAT pe care am făcut-o, este în jur de 11,4%. (…) Este rău, fiindcă eu, ca psiholog, și OCDE-ul insistă pe acest lucru că educația timpurie chiar în zona antepreșcolară este făcută prost. Asta afectează după aceea și performanța la celelalte niveluri educaționale, ca să nu mai spun chiar performanța în viață sub aspectul competențelor adulților’, a explicat Daniel David.
El a spus că, potrivit raportului OCDE, România nu are în acest moment infrastructura necesară pentru a putea avea o absorbție mult mai mare a copiilor în sistemul de educație antepreșcolară. ‘Avem prea puține creșe. Sunt distribuite inegal. Mai degrabă în mediul urban și nu în mediul rural. (…) Ne trebuie mai multe creșe’, a transmis ministrul.
Daniel David a subliniat că este nevoie de un curriculum la nivelul educației antepreșcolare. ‘Educația antepreșcolară sigur că înseamnă îngrijire, dar înseamnă îngrijire și educație și educația începe să aibă o pondere tot mai mare. Și, atunci, avem nevoie și de un curriculum deștept, astfel încât treptat să începem să formăm din educația antepreșcolară elementele de bază care vor sta după aceea ca fundamente pentru dezvoltarea ulterioară a unor competențe de diverse tipuri’, a indicat ministrul.
El a adăugat că există probleme în zona antepreșcolară cu resursa umană care este insuficientă și, ‘de multe ori, insuficient calificată’. AGERPRES/(A – redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)