Ieri, la Academia Română, a fost prezentat Raportul OCDE privind educaţia. Documentul intitulat „Educaţie şi competenţe în România – evaluarea OCDE a politicilor naţionale în domeniul Educaţiei” semnalează disparităţi între urban şi rural, dar şi „o utilizare ineficientă a resurselor publice”. Una dintre critici se referă la educaţia şi îngrijirea timpurie, care „nu este accesibilă tuturor copiilor, ci mai ales familiilor înstărite”.
Raportul pe educaţie al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), la care România se află în plin proces de aderare, subliniază un dezechilibru important între zonele rurale şi cele urbane, în ciuda faptului că sistemul educațional s-a extins în ultimii ani.
„Înscrierea (n.r., în sistemul educaţional) rămâne sub media OCDE la toate nivelurile, cu diferenţe deosebit de mari în învăţământul preşcolar şi în învăţământul secundar superior. Elevii din mediul rural au o probabilitate mai mică de a participa la programe de educaţie şi îngrijire a copiilor timpurii (ECEC), sunt mai predispuşi să abandoneze şcoala şi sunt semnificativ subreprezentaţi în învăţământul terţiar”, se arată în raportul prezentat ieri la Academia Română şi citat de Agerpres.
De asemenea, adulţii din zonele rurale participă la cursuri de formare într-o proporţie mai mică de jumătate faţă de cei din mediul urban.
„Ofertele limitate în regiunile rurale, combinate cu niveluri ridicate de sărăcie şi concentrarea geografică a instituţiilor de învăţământ terţiar şi a furnizorilor de formare în oraşele mari, continuă să limiteze accesul şi oportunităţile”, explică documentul.
În ceea ce priveşte comunitatea romă, care este suprareprezentată în zonele rurale sărace, rămâne unul dintre cele mai marginalizate grupuri, cu rate ridicate de abandon şcolar şi o participare scăzută la învăţământul preşcolar, şcolar şi terţiar.
Andreas Schleicher (foto), directorul OCDE pentru Educație, a atras atenţia că există o anomalie care trebuie cât mai curând remediată: „Oferim învățământ superior gratuit, dar taxăm copiii cei mai mici, care merg la grădiniță. Nu este o utilizare eficientă a resurselor publice. România cheltuie mult mai mult pentru învățământul universitar decât pentru cel primar și nu există un motiv natural pentru această discrepanță. În realitate, accesul la educație timpurie de calitate este pentru copiii din familii privilegiate. (…) Este esențial să inversăm această situație, o prioritate incredibil de importantă”, a spus directorul OCDE, citat de edupedu.ro.
Totuşi, remarcă OCDE, reformele recente au direcţionat investiţii semnificative către îmbunătăţirea învăţării elevilor şi reducerea abandonului şcolar.
De asemenea, documentul mai arată că România a introdus politici care vizează îmbunătăţirea rezultatelor pentru elevii vulnerabili, inclusiv extinderea sprijinului social pentru a ajuta elevii defavorizaţi să finalizeze învăţământul secundar superior şi să acceseze învăţământul terţiar. (O. N.)