Săptămâna Educației în Republica Moldova

22 mai 2025

Pentru al doilea an consecutiv, în Republica Moldova se desfășoară Săptămâna Educației. Mai multe evenimente vor reuni mii de participanți până pe 25 mai la discuții despre provocările cu care se confruntă sistemul educațional din Republica Moldova și oportunitățile existente în contextul integrării europene. Prezentă la evenimentul de lansare a Săptămânii Educației, președinta Maia Sandu a anunțat că obiectivul autorităților este ca, până în 2030, salariul mediu din educație să fie aliniat la salariul mediu pe economie. Un material semnat de Cristina Sănduță.

Președinta Maia Sandu a subliniat, în cadrul evenimentului, transformarea educației în Republica Moldova ce presupune nu doar reforme, ci și investiții esențiale în profesori, infrastructură și în capacitatea colectivă de a forma cetățeni liberi.

„Sistemul nostru educațional trece printr-o perioadă de transformare. Investim în oameni, investim în școli. Dar mai presus de toate, investim în capacitatea noastră, colectivă, de a forma cetățeni liberi, echilibrați, rezilienți. În ultimii ani am făcut investiții mari în infrastructură. Peste 200 de școli și grădinițe au fost renovate prin intermediul programului „Satul European”. Zeci de autobuze școlare, noi laboratoare dotate și spații de învățare moderne. De la 1 septembrie extindem alimentația gratuită și pentru elevii din ciclul gimnazial. Sunt pași concreți care arată grija pentru copii și respectUL pentru munca dascălilor deopotrivă”, a spus Maia Sandu.

Totodată, președinta a exprimat recunoștință față de cadrele didactice pentru efortul constant și a declarat că obiectivul autorităților este ca, până în anul 2030, salariul mediu din educație să fie aliniat cu salariul mediu pe economie.

Pe de altă parte, ministrul educației, Dan Perciun , a avertizat asupra provocărilor din sistem și a subliniat necesitatea unei strategii adaptate local, dar aliniate la standardeleeuropene.

„Sistemul educațional și întreaga societate se află într-un război informațional. Sunt suficienți actori externi care încearcă să diminueze coeziunea societății noastre, să ne slăbească, să submineze încrederea în autorități, în educație, în știință. Inteligența artificială prezintă riscuri pentru integritatea academică – toată lumea știe ce-i ChatGPT, copiii folosesc pe larg, teze înscrise la universitate cu ChatGPT. Este o provocare majoră pentru că devalorizează învățarea formală. Trebuie să ne determinăm cum prevenim frauda academică, care sunt noile standarde și cum contracarăm acest fenomen”, a spus Dan Perciun. 

Săptămâna Educației în Republica Moldova | Maia Sandu: Obiectivul autorităților este ca, până în 2030, salariul mediu din educație să fie aliniat cu salariul mediu pe economie (FOTO)

Ministerul Educației și Cercetării a inițiat „Săptămâna Educației”, un spațiu comun de reflecție și schimb de idei între toți actorii implicați în procesul educațional. Programul include 18 evenimente – de la sesiuni științifice și ateliere practice, la activități destinate elevilor și un Târg Universitar care va contribui la promovarea carierei didactice.

Săptămâna Educației în Republica Moldova | Maia Sandu: Obiectivul autorităților este ca, până în 2030, salariul mediu din educație să fie aliniat cu salariul mediu pe economie (FOTO)

 

 



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.