Cursuri gratuite de educaţie prenatală şi postnatală

20 mai 2025

Asociaţia Moaşelor din România, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) şi Primăria Capitalei, lansează o serie de cursuri gratuite de educaţie prenatală şi postnatală dedicate gravidelor aflate în peste 20 de săptămâni de sarcină, viitorilor taţi şi părinţilor cu copii cu vârsta de până la 1 an.

Cursurile sunt organizate săptămânal, cu prezență fizică, în Bu­curești, și sunt susținute de moașe licențiate și consultante în alăptare certificate internațional (IBCLC – International Board Certified Lactation Consultant). Acti­vi­tăţile se vor desfăşura într-un spa­ţiu pus la dispoziţie de DGASMB în Șos. Ştefan cel Mare nr. 1-3, sector 1, unde vor avea loc întâlniri periodice şi sesiuni dedicate mamelor şi bebeluşilor din Capitală.

Taţii care participă la cursuri pot obţine gratuit atestatul de puericultură, care le permite prelungirea concediului paternal cu 5 zile lucrătoare.

„Cursurile de educație pre și post­natală sunt esențiale pentru orice gravidă și proaspăt părinte, iar moașele pot oferi și acest tip de educație, bazată pe informații validate științific, sprijin practic și empatic. De la fiziologia nașterii până la inițierea alăptării, recuperarea mamei după naștere și îngrijirea nou-născutului, totul este gândit pentru a da încredere și instrumente reale părinților în devenire sau proaspeților părinți. Educația prenatală și postnatală este vitală și trebuie să fie oferită gratuit de către stat în toate județele din România”, a transmis Irina Mateescu, președinta Asociației Moașelor din România.

Detalii despre structura cursurilor, program şi înscrieri pot fi găsite online.

DGASMB derulează mai multe programe care vin în sprijinul mamelor bucureştene, precum „Voucher Materna” sau „Bebe de Bucureşti are hăinuţe”. (O. N.)



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.