NextGen Conference 2025: Cinci ani de educație cu suflet

15 mai 2025

Conferința organizată de către International School of Oradea, a adus împreună sute de profesioniști din domeniul educației, lideri de opinie, formatori și vizionari, cadre didactice dar și părinți care împărtășesc o viziune comună: construirea unui viitor bazat pe înțelegere, colaborare și conexiune autentică. Sub coordonarea Florinei Ciobanu, motorul acestui proiect ambițios, evenimentul a consolidat statutul conferinței NextGen nu doar ca un spațiu de dialog, ci ca o veritabilă mișcare educațională.

„Conferința NextGen nu este doar un eveniment – este o comunitate vie, în care ideile cresc și se transformă în soluții reale pentru educația de mâine”, a declarat Florina Ciobanu.

O zi dedicată transformării prin empatie

Ediția din acest an s-a concentrat pe rolul empatiei în procesul educațional și în dezvoltarea relațiilor umane autentice. Trei speakeri de prestigiu au oferit participanților perspective complementare, bazate pe expertiză practică și experiență academică solidă:

• Oana Moraru, expert educațional și fondator al platformei Vocea Părinților, a susținut o intervenție valoroasă despre comunicarea autentică între cadre didactice, părinți și elevi. În cadrul unui masterclass interactiv, a demonstrat cum poate fi consolidat un parteneriat educațional eficient.

• Radu Bălănescu, psiholog și psihoterapeut integrativ, a adus în prim-plan conceptul de empatie ca „superputere invizibilă” în relația dintre părinți și copii, evidențiind efectele profunde ale acesteia în dezvoltarea emoțională.

• Dintr-o perspectivă academică riguroasă, Flavian Georgescu, profesor doctor în matematică și antrenor al lotului olimpic ICHB, a vorbit despre echilibrul emoțional în mediile educaționale competitive și despre importanța empatiei ca factor de stabilitate și motivare pentru elevii de performanță.

Moderarea conferinței a fost realizată cu profesionalism și empatie de Serdal Uteu, coordonator al EduZ Learning and Development Hub, care a contribuit esențial la coerența discursului general și la dinamica interacțiunii dintre participanți și invitați.

O comunitate în creștere

Entuziasmul din sală, interacțiunea autentică și feedback-ul pozitiv al participanților au demonstrat că NextGen Conference este mai mult decât o întâlnire anuală – este o comunitate în plină dezvoltare, unită de dorința de a transforma educația din România într-un proces conștient, empatic și adaptat vremurilor actuale.

„Empatia nu este doar tema acestei ediții – este firul roșu care leagă toate edițiile și toate inițiativele noastre. Este cheia unui viitor mai bun, iar noi suntem aici pentru a-l construi împreună”, a subliniat Florina Ciobanu, reafirmând angajamentul echipei sale de a păstra conferința un spațiu viu de reflecție și colaborare.

Ediția aniversară a beneficiat de sprijinul unor parteneri de încredere. DoubleTree by Hilton Oradea a fost partenerul oficial al evenimentului, iar lista sponsorilor a inclus nume importante precum Inter Broker de Asigurare, OneMedia & Events, Vest Invest Imobiliare, Dr. Carmen, TOAH Locuri de joacă, Logiscool, Nomin Jyuku, Thinker Club, Astoria Restaurant & Grand Hotel.

Partenerii media – Bihor Online, Utopium, revista Zile și Nopți Oradea – au asigurat o acoperire largă a evenimentului, iar partenerii educaționali, printre care Lumina Instituții de Învățământ, EduZ Learning Development HUB și Inspectoratul Școlar Județean Bihor, au oferit conferinței o validare solidă în rândul instituțiilor de profil.

Un moment aparte l-a reprezentat tombola organizată cu sprijinul JucăriiVorbărețe.ro, care a adus un plus de bucurie și interacțiune participanților.

Despre International School of Oradea International School of Oradea este singura școală privată din Oradea care oferă diplomă recunoscută de către Ministerul Educației al Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În plus, școala noastră este autorizată și de către Ministerul Educației din România, ceea ce înseamnă că elevii beneficiază de dreptul de recunoaştere a diplomelor şi perioadelor de studii efectuate, în aceleaşi condiţii ca şi elevii care au studiat în Marea Britanie.

International School of Oradea a fost înființată în anul 2017 prin colaborarea dintre Fundația Lumina – organizația care sprijină învățământul de peste 30 de ani și deține 11 școli în România – cu Primăria Municipiului Oradea.

Educație cu empatie la NEXTGEN Oradea 2025! Rezervă-ți locul acum!



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.