UMF Craiova, parteneriat cu MApN pentru program de licenţă în medicină militară

14 mai 2025

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova își extinde misiunea educațională printr-un parteneriat strategic cu Ministerul Apărării Naționale (MApN), anunţă instituţia de învăţământ. Începând cu anul universitar 2025-2026, UMF Craiova urmează să pregătească ofițeri medici și subofițeri sanitari în cadrul programelor de licență Medicină și Asistență Medicală Generală.

Pentru a putea urma programul universitar, candidaţii trebuie să treacă de testul MApN

Candidații care doresc să urmeze o carieră în medicina militară trebuie să parcurgă mai întâi procesul de recrutare și selecție organizat de MApN, unde înscrierea dosarului se face până la data de 30 mai 2025. Ulterior, aceștia vor susține testul grilă de admitere la UMF Craiova la aceeași dată și în aceleași condiții ca și ceilalți candidați: 13 iulie 2025 pentru Facultatea de Medicină și 16 iulie 2025 pentru Facultatea de Asistență Medicală.

Studenţii admiși pe locurile alocate MApN vor primi grade militare

Studenții admiși pe locurile alocate MApN vor beneficia de o formare integrată: pregătire medicală alături de colegii civili, în cadrul UMF Craiova și pregătire medico-militară, organizată de Institutul Medico-Militar din subordinea MApN. Pe lângă formarea academică de excelență, studenții înmatriculați pe locurile MApN vor beneficia de avantaje importante. Astfel, în primii ani, primesc indemnizație de hrană și echipament, iar ulterior, li se acordă grad militar, soldă lunară și normă de hrană. Pe tot parcursul studiilor, beneficiază de cazare gratuită în Campusul UMF Craiova și de acces la mobilități internaționale Erasmus, în aceleași condiții ca studenții civili.

Candidaţii care nu prind un loc oferit de MApN intră în ierarhia generală de admitere

Învățământul militar implică respectarea reglementărilor specifice stabilite de MApN. Dosarele candidaților vor fi verificate de Institutul Medico-Militar, iar rezultatele finale vor fi publicate de ambele instituții. Candidații care nu vor fi admiși pe locurile MApN vor intra automat în ierarhia generală de admitere pentru programele civile.
Informații complete despre procedura de înscriere, conținutul programelor și reglementările specifice sunt disponibile pe platforma oficială a Institutului Medico-Militar: https://www.recrutaremapn.ro.

CITEŞTE ŞI:

Campanie publicitară de vară de 850.000 lei, pentru evenimentele Primăriei Craiova



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.