Evaluarea Națională
pentru elevii de clasa a II-a începe marți, 13 mai, cu proba scrisă la Limbă
și comunicare – scris, conform calendarului stabilit de Ministerul
Educației.

Elevii de clasa a II-a susţin în aceste zile probele la Evaluarea Naţională. Foto arhivă
Testările încep la
ora 10:00 și se desfășoară în sălile de clasă, unde elevii sunt câte doi în
bancă.
Mai mult timp
pentru rezolvarea testului
Spre deosebire de
anii anteriori, durata fiecărei probe a fost extinsă la 45 de minute, față de
30 de minute anul trecut. Elevii vor primi testele individual, iar după
distribuirea acestora, învățătorul le va citi instrucțiunile de lucru, după un
formular standardizat.
Din momentul în
care este notată ora de începere a lucrului efectiv pe tablă, nu mai este
permis accesul altor elevi în clasă, astfel că cei întârziați vor fi
supravegheați într-o sală separată.
Dacă un elev este
absent, testul său rămâne la învăţătorul supraveghetor, iar situația este
raportată ca „ABSENT”. În cazul în care acesta participă la următoarea probă, o
poate susține fără a recupera testul ratat.
Elevii care termină
testele mai devreme îşi pot verifica răspunsurile, iar în situații speciale (de
exemplu, probleme medicale), testul este predat imediat și raportat.
Calendarul complet
al Evaluării Naționale
13 mai: Limbă și
comunicare – scris (Limba română / Limba maternă)
14 mai: Limbă și
comunicare – citit (Limba română / Limba maternă)
15 mai: Matematică
și explorarea mediului
16 mai: Limbă și
comunicare – scris–citit (Limba română pentru minoritățile naționale)
Participarea la
Evaluarea Naţională este obligatorie
Participarea la
Evaluarea Naţională este obligatorie pentru toţi elevii de clasa a II-a,
inclusiv cei cu dizabilități sau diagnostic CES. În baza unei cereri din partea
părinților sau tutorilor, școlile trebuie să asigure condiții adaptate pentru
acești copii.
Rezultatele nu se publică
și nu se trec în catalog
Începând cu acest
an, rezultatele nu vor mai fi anonimizate prin coduri, ci vor fi exprimate
direct în punctaje. Acestea nu vor fi afișate public și nici nu se trec în
catalog. La solicitarea scrisă a părinților sau elevilor, punctajele pot fi transformate
în calificative sau note.
Conform
metodologiei, rezultatele sunt folosite de profesori pentru a întocmi planuri
individualizate de învățare, menite să sprijine progresul fiecărui elev.
Modificările vin ca
urmare a deciziilor luate de fosul ministru al Educației, Ligia Deca, care a
introdus punctajele în locul codurilor și a eliminat evaluarea limbii străine
pentru clasa a VI-a.