Ziua de Cluj | Schimbări la Titularizare? Ministrul Educației spune că pe 19 mai va face „o altă propunere” pentru acest examen

11 mai 2025

Ministrul Educației, Daniel David, spune că „este inacceptabil să dai examen peste examen, anual, sau din doi în doi ani și tu ai luat o notă destul de bună, dar n-ai prins un post” și spune că va veni cu „o altă propunere”.

Daniel David a spus miercuri, în emisiunea Starea Nației, că pe 19 mai, când va prezenta raportul de diagnoză asupra sistemului de învățământ, va face o altă propunere pentru examenul de titularizare. 

„Forma actuală, după mine, pe care o avem în titularizare, trebuie schimbată. În 19 mai, cum am promis de când am venit ministru, din 23 decembrie, voi face o altă propunere pentru examenul de titularizare. 

În principiu, titularizarea este bună, fiindcă sigură stabilitate oamenilor în sistem și îi poți transfera ușor când sunt probleme într-o școală, n-ai suficienți copii, clase într-o altă zonă, dar creează și probleme foarte mari, mai ales pentru acești oameni pe care și am descris această problemă. Este inacceptabil să dai examen peste examen, un examen foarte greu, complicat, birocratic, și să dai, anual sau din doi în doi ani și tu ai luat o notă destul de bună, dar n-ai prins un post așa numit pentru titularizare.

Deci, este clar că trebuie să schimbăm sistemul pentru a păstra lucrurile bune și a reduce din lucrurile proaste care există, inclusiv cel pe care l-ați descris dumneavoastră cu examenele repetate”, a declarat Daniel David, citat de Edupedu.ro. 

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.