După ani de așteptare la Alba Iulia a fost construită o grădiniță nouă, prietenoasă cu mediul, la standarde europene.
Sistemul de încălzire, de iluminat și materialele didactice se bazează pe tehnologii moderne. Peste 4 milioane de euro au fost investiți de la bugetul local și din fonduri europene.
Copiii învață acum într-o clădire nouă, construită în locul unei cantine. Are panouri fotovoltaice, încălzire în pardoseală și panouri radiante.
Marinela Olar – profesor învățământul preșcolar: „Un plus pentru comunitate, pentru acești copii minunați. Condițiile de aici sunt extraordinare, încălzire în pardoseală, aer condiționat. Intențiile de a face această grădiniță în cartier sunt de mulți ani începute și ne bucurăm că în sfârșit s-a realizat. Ce poate fi mai important decât investiția în viitorul țării, în acești minunați copii”.
Ioana Groza – profesor învățământul preșcolar: „Noua clădire și noile săli de grupă ne oferă un spațiu mult mai mare în care copiii își pot desfășura activitățile”.
Părinții au așteptat și ei încântați inaugurarea.
Părinte: „E foarte frumos, am așteptat este al patrulea an de când vin aici la grădinița. Am așteptat așa de ani buni”.
Părinte: „Foarte frumoasă față de grădinița cealaltă unde aveau foarte puține lucruri, era prea strâmtă, grădinița asta e foarte modernă. Sălile sunt mari, sala de mese, au mai mult spațiu copiii”.
Grădinița are opt săli de clasă. Sunt complet echipate și decorate în culori vii.
Violeta Colceriu, director Grădinița cu program prelungit nr. 16 Alba Iulia: „Tot mobilierul este adaptat nivelului preșcolar, tablele interactive care ajută la desfășurarea activităților cât mai interactive pentru copii, spațiul de joacă generos. Grădinița este dotată cu panouri fotovoltaice, dacă este înnorat lumina se reglează”.
În municipiul Alba Iulia sunt nouă grădinițe de stat și private, unde învață aproximativ 2.000 de preșcolari. Ar mai fi nevoie însă de aproximativ 200 de locuri.
Cornel Sandu – inspector general ISJ Alba: „Eu zic cu cele trei grupe pe care le vor face la seminarul teologic va fi rezolvată problema grădinițelor, dar cu copii de peste 3 ani. Ar fi necesar, după părerea mea de zece noi săli de grupă pentru a putea menține efectivele stabilite de lege, aproximativ 10%”.
Această ultimă investiție a costat peste 4 milioane de euro, bani de la bugetul local și din fonduri europene.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Articol recomandat de sport.ro