Daniel David, mesaj dur pentru George Simion: „Avem nevoie să angajăm oameni, nu să dăm oameni afară”

8 mai 2025

Ministrul Educației, Daniel David, a reacționat la afirmațiile recente ale liderului AUR, George Simion, care a susținut că 500.000 de persoane din administrația publică locală și centrală ar trebui concediate pentru a reduce cheltuielile statului.

Fostul rector al UBB Cluj a afirmat clar că trebuie făcută o reformă, dar în principiu trebuie să se angajeze oameni, în special în sistemul educațional. 

„În sistemul educaţional avem nevoie să angajăm oameni, nu să dăm oameni afară. Avem un deficit de cadre didactice. 

Sigur, trebuie făcută o reformă şi în sistemul educaţional, dar în principiu trebuie să angajăm oameni, în învăţământul special avem nevoie de profesori de sprijin, de specialişti, de consilieri şcolari. Aşa că acel model cu siguranţă nu se aplică educaţiei”, a declarat Daniel David.

Ministrul a reiterat și ideea necesității redefinirii rolului profesorului în societate, inclusiv printr-un statut profesional îmbunătățit, susținut de o salarizare corespunzătoare.

“În Educaţie, repet, orice reformă facem şi oricum o gândim, inclusiv cum spuneam – un nou rol pentru profesor în societate, un nou statut inclusiv prin salarizare, în educaţie ca să funcţioneze bine trebuie să angajăm oameni, nu să dăm oameni afară”, a precizat oficialul, notează edupedu.ro. 

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.