
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că trebuie angajați mai mulți oameni în sistemul educațional, pentru că este un deficit de cadre didactice. Declarația a fost făcută după ce liderul AUR, George Simion a susținut că 500.000 de persoane din administrația publică locală și centrală ar trebui concediate pentru a reduce cheltuielile statului.
Daniel David, mesaj pentru George Simion
„În sistemul educaţional avem nevoie să angajăm oameni, nu să dăm oameni afară. Avem un deficit de cadre didactice.
Sigur, trebuie făcută o reformă şi în sistemul educaţional, dar în principiu trebuie să angajăm oameni, în învăţământul special avem nevoie de profesori de sprijin, de specialişti, de consilieri şcolari. Aşa că acel model cu siguranţă nu se aplică educaţiei”, a declarat Daniel David.
Salarii mai mari pentru profesori
Ministrul Educației a reiterat și ideea necesității redefinirii rolului profesorului în societate, inclusiv printr-un statut profesional îmbunătățit, susținut de o salarizare corespunzătoare.
“În Educaţie, repet, orice reformă facem şi oricum o gândim, inclusiv cum spuneam – un nou rol pentru profesor în societate, un nou statut inclusiv prin salarizare, în educaţie ca să funcţioneze bine trebuie să angajăm oameni, nu să dăm oameni afară”, a precizat oficialul.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC
Simion susține că va concedia 500.000 de bugetari
Liderul AUR, George Simion, a promis reducerea cu două treimi a aparatului administrativ, adică 500.000 de bugetari în cinci ani, dacă va ajunge președinte. Candidatul la alegerile prezidențiale a declarat că 500.000 de bugetari ar trebui să plece din sistem.
„Vorbim de faptul că la începutul anilor 2000 erau 800.000 de angajaţi în sectorul de stat şi acum sunt 1.300.000. Ar trebui să ajungem înapoi la 800.000 pentru că în aceşti 25 de ani noi beneficiem de tehnologie, de digitalizare şi putem să profităm de progresul tehnic.
Dar vreau să nu alarmăm pe cineva spunând că a doua zi se va întâmpla acest lucru. Pe parcursul a cinci ani, avem un program de guvernare care prevede reducerea cu două treimi a instituţiilor locale şi centrale. E un plan radical”, a mai spus candidatul AUR.