„Majoritatea are salariul minim pe economie și nivel de educație scăzut. Nu cred că se mai schimbă procentul”

7 mai 2025

Cel mai mare procentaj obținut de George Simion, candidatul AUR la președinția României, într-o localitate a județului Sibiu este la Iacobeni, comuna aflată la 13 km de orașul Agnita. Primarul Ioan Maca (PSD) pune acest rezultat pe seama educației și veniturilor majorității oamenilor din comună.

Din cei aproape 2.500 de alegători înscriși pe listele permanente și care au apărut mai apoi pe cele suplimentare în comuna Iacobeni, în primul tur al alegerilor prezidențiale reluate duminica trecută 936, 652 (adică 71,89%) au votat George Simion. A fost urmat de Crin Antonescu – 130 de voturi (14,33% și de Victor Ponta – 61 de voturi (6,73%), Nicușor Dan fiind votat de 42 de locuitori ai comunei, ceea ce reprezintă un procentaj de 4,63% din voturile valabil exprimate.

Numărul voturilor acordate lui George Simion duminica trecută este de mai bine de trei ori mai mare decât cele obținute de același candidat în primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, alegeri anulate mai apoi. Mai mult, numărul voturilor date lui Simion de această dată este cu aproape 50% mai mare decât cel obținut de Călin Georgescu și George Simion la un loc în noiembrie anul trecut.

Acesta este contextul în care am solicitat primarului Ioan Maca să ne spună cum își explică un asemenea rezultat. „Și eu am rămas surprins. Mă așteptam ca în comuna noastră să aibă succes candidații pro-europeni. Dar, cum să zic, populația comunei Iacobeni are un nivel de educație mai scăzut și propaganda făcută de suveraniști a prins foarte bine. Este vorba de mesaje populiste – cum ar fi că ne ieftinesc motorina, de exemplu – pe care oamenii le cred. Astfel de mesaje prind pentru că majoritatea populației din comuna noastră are salariul minim pe economie, iar pensionarii au pensii de pe urma muncii în agricultură, deci mici. Plus tineretul: nu înțeleg de ce au votat așa din moment ce au fost în străinătate, în Europa, au văzut. Chiar am discutat cu un tânăr de ce a ales Simion: «pentru că va face dreptate», mi-a răspuns. Eu nu i-am influențat, fiecare a votat cum a crezut de cuviință. Și să știți că au votat așa în cunoștință de cauză”, declară Ioan Maca pentru cititorii Turnul Sfatului.

Primarul Ioan Maca (stânga) la semnarea unui contract de finanțare prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, alături de președintele PSD Sibiu, Bogdan Trif (dreapta). Sursa foto: PSD Sibiu 

Până la scrutinul din 18 mai, în urma căruia se va stabili președintele României pentru următorii cinci ani, primarul din Iacobeni nu crede că se va mai schimba ceva în preferințele electorale din comuna în care este la al doilea mandat. „Nu cred că se va schimba votul de la Iacobeni. Mai sunt oameni care pricep că drumul nostru este cel european, că nu degeaba de pe vremea lui Băsescu s-au luptat să intrăm în Uniunea Europeană, că nu toată lumea din politică fură, dar aceasta este deocamdată nivelul. Eu sper să aibă câștig candidatul proeuropean. Chiar nu-l simpatizez în mod deosebit pe Nicușor Dan, dar nu putem să ne oprim cu țara acum, când am apucat pe calea europeană”, mai spune Ioan Maca.

Similar și la Roșia

În afară de Iacobeni, George Simion a mai obținut un scor de peste 70% la Roșia, comuna aflată la 17 km de Sibiu. 1.335 de voturi a primit Simion duminica trecută, tot de mai bine de trei ori decât în noiembrie anul trecut și cu 30% mai mult decât voturile adunate de Georgescu și Simion la un loc, anul trecut.

Primarul Ioan David (PSD) nu a răspuns apelurilor Turnul Sfatului până la publicarea acestui material.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi


Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.