Vești bune pentru siguranța elevilor și profesorilor. Școlile vor fi supravegheate prin sisteme audio-video

2 mai 2025

”Şcolile noastre devin mai sigure şi prin monitorizarea audio-video neintruzivă. Ca ministru am responsabilitatea ca actul educaţional să se desfăşoare nu doar eficient, ci şi într-un context în care toţi actorii se simt în siguranţă şi au o calitate bună a vieţii”, a transmis ministrul Educaţiei, Daniel David.

Care este scopul sistemelor audio-video în școli

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a emis Ordinul nr. 3781/2025, care aprobă Procedura privind monitorizarea audio-video în unităţile de învăţământ preuniversitar.

”Şcolile noastre devin mai sigure şi prin monitorizarea audio-video neintruzivă în cadrul unităţilor de învăţământ. Ca ministru am responsabilitatea ca actul educaţional să se desfăşoare nu doar eficient, ci şi într-un context în care toţi actorii se simt în siguranţă şi au o calitate bună a vieţii. Suntem în plină analiză, propuneri de politici educaţionale şi început de reforme pentru a eficientiza actul educaţional (vezi analizele curriculare, promovarea unor noi metode de predare-învăţare). În paralel, însă, am gândit un sistem care să asigure şi contextul adecvat acestei eficientizări”, a arătat Daniel David.

El a adăugat că, deşi comportamentele agresive, consumul de droguri (şi alte substanţe interzise) şi violările normelor sociale şi ale procesului educaţional în şcolile de ţară se află adesea sub nivelul celor din alte ţări dezvoltare, ”simpla existenţă a acestora în şcolile noastre este de neacceptat”.

”Discuţiile despre acest lucru trenau de prea mult timp. S-a stabilit în anii trecuţi contextul legal şi s-au exprimat toţi actorii relevanţi, iar acum a fost timpul acţiunii, pentru a ne proteja şcoala. Acest demers se înscrie însă într-o viziune mai complexă, care încearcă să ordoneze într-un demers mai coerent numeroasele demersuri bune făcute până acum în sistem, dar adesea prea fragmentate, pentru a avea efecte cumulative cu impact semnificativ:

(1) Protejăm cu ajutorul autorităţilor naţionale (ex. Ministerul Afacerilor Interne) şi locale mediul din jurul unităţilor de învăţământ. Colaborările noastre cu aceste autorităţi sunt tot mai coordonate şi mai strategice, cu efecte tot mai vizibile.

(2) Protejăm prin educaţie (ex. educaţie formală şi nonformală dedicată acestor teme), cultură organizaţională (ex. promovarea valorilor prosociale) şi proceduri/regulamente mediul din cadrul unităţilor de învăţământ.

(3) Intervenim prin prevenţie şi tratament în cadrul şcolilor şi/sau în colaborare cu unităţile specializate din afara şcolilor.

Săptămâna Şcoala altfel va avea un rol important în cunoaşterea şi exersarea implementării acestei viziuni, sigur, alături de alte măsuri care vor fi anunţate la nivel de minister sau de unităţi şcolare”, a explicat Daniel David.

În ordin sunt cuprinse și prevederi legate de respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal (GDPR), clarificarea responsabilităţilor şi a regulilor privind accesul la înregistrări, durata de stocare a imaginilor: 30 de zile, cu excepţii justificate, faptul că înregistrările nu pot fi folosite pentru evaluarea profesorilor şi obligaţia de a informa părinţii, elevii şi personalul asupra deciziilor de instalare.

Ministerul Educaţiei precizează că supravegherea este permisă doar în spaţiile prevăzute de lege: săli de clasă, holuri, exteriorul clădirilor, săli de sport (fără ex. vestiare, toalete), notează observatornews.ro.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.