Nu, pentru noi Radu Părpăuță nu a plecat, chiar dacă e pe undeva, printre îngeri, și le spune povești… Mai avem încă multe dintre gândurile lui de ieri și continuăm, o vreme, să vi le spunem… Cu un colț de lacrimă…
Dezastrul din învăţământ!
Studenţii români copiază după fiţuici neactualizate de zeci de ani. Publicată în toiul sesiunii, o anchetă desfăşurată de Ministerul Educaţiei scoate la iveală situaţia dezastruoasă a învăţământului din România. Potrivit autorităţilor, fiţuicile după care sunt nevoiţi să copieze nenumăraţi elevi şi studenţi sunt într-o stare avansată de degradare, iar unele dintre ele nu au mai fost actualizate de zeci de ani.
„Cum vreţi să schimbăm sistemul dacă tinerii noştri folosesc copiuţe de pe vremea lui Ceauşescu?”, se întreabă Decebal Popescu, lector universitar. „Sunt domenii, precum medicina sau fizica, unde trebuie să fii mereu la curent cu noile descoperiri. E inadmisibil ca studenţii noştri să copieze aceeaşi materie pe care o copiau părinţii lor. Ca să nu mai vorbim de accesul la aparatură modernă, căşti invizibile, fiţuici electronice. Din păcate nu există interes la nivel înalt, iar în această situaţie învăţământul nu are cum să producă valori.”
„Ne-am bucura să avem fiţuici mai bune, ca în Occident, dar ne descurcăm şi noi cum putem”, adaugă un student. „În cel mai rău caz, o să ajungem să învăţăm de pe internet sau din cărţi, şi apoi o să copiem unul de la altul, ca acum 4000 de ani, în Evul Mediu, când Graham Bell încă nu inventase tiparul.”
Un banc mai vechi și nou…
Apropo de cheltuielile imense pe care guvernul Ponta le-a făcut cu bucățica de autostradă Comarnic – Brașov (8, 45 miliarde euro în cei 26 (?!!) de ani ai concesiunii), un banc…
Convoacă Ștefan cel Mare boierii la o ședință.
– Boieri dumneavoastră, trebuie să trecem la economii severe, cheltuim prea mult cu ascuțitul săbiilor, de-amu propun să-i tăiem pe turci în trei, să nu-i mai tăiem în patru.
– Da’ di ci să facem economii, Maria Ta?
– Din cauza datoriilor externe!
Peste vreo lună, iar ședință: turcii sa fie tăiați numai în două, pentru economie cu ascuțitul săbiilor.
– Da’ di ci, Maria-Ta?
– V-am spus. Din pricina datoriilor externe!
Altă ședință, turcii să fie de-amu numai înțepați oleacă, sabia să fie trasă ușurel…
– Da’ ci-s datoriile aiestea externe, Maria-Ta?
– Apoi, boieri dumneavoastră, datoriile externe nu sunt ale mele, nu sunt ale noastre, ci ale urmașilor urmașilor noștri, în veacul vecilor!
Radu PĂRPĂUȚĂ a fost (este…) un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…