- Joi și vineri, elevii vor avea două zile libere, la care se alături cele din weekend.
- Astfel, urmează o minivacanță între 1 și 4 mai.
- Modulul al patrulea de cursuri și ultimul din acest an școlar va continua din 5 mai până în 20 iunie.
Vacanța de primăvară s-a încheiat iar elevii revin la cursuri, de luni, 28 aprilie aprilie, însă doar pentru 3 zile. De joi, se intră în minivacanța de 1 Mai, cu alte zile libere pentru elevi și profesori.
Joi și vineri vor fi două zile libere, la care se alături cele din weekend, urmând o minivacanță între 1 și 4 mai. Modulul al patrulea de cursuri și ultimul din acest an școlar va continua din 5 mai până în 20 iunie.
Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară până în 30 mai 2025, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare. Planificarea este la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
Rusaliile se sărbătoresc în acest an în 8 iunie. Vor fi trei zile libere, de sâmbătă, 7 iunie până luni, 9 iunie inclusiv (a doua zi de Rusalii).
Calendar an școlar în 2025
- Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025
- Cursuri: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025
- Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025