Constanța: Universitatea Ovidius lansează proiectul de antreprenoriat studențesc PILDAS, finanțat de Ministerul Educației

28 aprilie 2025

Constanța: Universitatea Ovidius lansează proiectul de antreprenoriat studențesc PILDAS, finanțat de Ministerul Educației

Image

Universitatea Ovidius din Constanța lansează pe 29 aprilie proiectul de antreprenoriat studențesc PILDAS, în valoare de 237.000 de lei, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională 2025 al Ministerului Educației și Cercetării.

Proiectul face parte din viziunea instituției academice constănțene de a deveni o universitate antreprenorială și un motor de dezvoltare durabilă în regiunea de sud-est a României.

Potrivit unui comunicat transmis luni, Societatea Antreprenorială Studențească Ovidius Innovation Center (OIC-SAS) a Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează pe 29 aprilie, ora 15,00, evenimentul de lansare oficială a proiectului PILDAS, finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI) 2025.

Cadrele didactice și reprezentanții mediului de afaceri prezenți la manifestare îi vor motiva pe tineri să se implice în acest proiect, care își propune stimularea și dezvoltarea abilităților antreprenoriale studențești. Totodată, va avea loc și o sesiune de întrebări și răspunsuri pentru studenți și partenerii din proiect iar participanții la eveniment vor discuta pe tema oportunităților concrete de implicare.

Directorul de proiect, conf. univ. dr. Dragoș Sburlan, a menționat că PILDAS este proiectul prin care Universitatea Ovidius din Constanța a marcat o performanță remarcabilă – clasarea pe primul loc, la nivel național, în domeniul susținerii activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS), în cadrul competiției FDI 2025, devansând toate celelalte universități din țară înscrise la această secțiune. Această clasare de la a IX-a ediție a competiției FDI repetă performanța debutului din 2017, când UOC a ocupat de asemenea primul loc.

Proiectul PILDAS are valoarea totală de 237.000 de lei și este finanțat prin Fondul de Dezvoltare Instituțională 2025 al Ministerului Educației și Cercetării.

‘PILDAS face parte din viziunea UOC de a deveni o universitate antreprenorială și un motor de dezvoltare durabilă în regiunea de sud-est a României. În acest sens, până în momentul de față, la Universitatea Ovidius din Constanța au luat parte la activitățile antreprenoriale mai mult de 1.400 de studenți, grupați în peste 145 de echipe, prin participarea la peste 30 de conferințe, școli de vară și workshop-uri’, se mai arată în comunicatul transmis de Universitatea Ovidius. AGERPRES/(AS – redactor: Nona Jalbă, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].


Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.