Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că ia în calcul modificarea modului de desfășurare a examenului de titularizare la profesori.
Fostul rector al UBB Cluj a precizat că 2025 va fi ultimul an în care examenul de titularizare va avea loc sub această formă.
„Voi propune, în mai, o formă care să păstreze toate lucrurile bune pe care le are forma actuală, dar care să aducă şi lucruri noi, mai ales să corecteze această situaţie în care, ani de zile, unii profesori sunt nevoiţi să dea examenul de titularizare, care nu e simplu, e complex, şi vom încerca să căutăm soluţii la această situaţie”, a declarat Daniel David.
CITEȘTE Și: „Săptămâna altfel” devine cu adevărat… altfel: Violența și substanțele ilegale, teme obligatorii în noul an școlar
Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o instituție de învățământ preuniversitar. Pentru a se titulariza, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la etapa de inspecție la clasă.
În condițiile în care la finalul lunii aprilie posturile pentru examenul de Titularizare 2025 trebuie să fie actualizate, pentru a putea permite desfășurarea ulterioară a etapelor concursului național,
Guvernul a aprobat deblocarea a circa 62.000 de posturi, ocupate temporar și care ar fi rămas blocate în urma prevederilor „Ordonanței-trenuleț”.