Mathias Corvinus Collegium, organizație educațională asociată guvernului Orban, cu activități și în România, nu operează ca parte a sistemului național de învățământ sau ca furnizoare de educație după sisteme străine, precizează Ministerul Educației / Concursurile sale, inclusiv unul istoric în curs de desfășurare, nu sunt recunoscute sau susținute de minister

8 aprilie 2025
Mathias Corvinus Collegium (MCC), organizație educațională din Ungaria apropiată guvernului Viktor Orban și care desfășoară și în România o serie de activități care îi vizează pe elevi și studenți, nu operează aici ca parte a sistemului național de învățământ și nici ca organizație furnizoare de educație corespunzătoare unor sisteme educaționale străine, arată Ministerul Educației Naționale într-o serie de răspunsuri transmise Edupedu.ro. 

Edupedu.ro a solicitat MEC să ofere o serie de lămuriri cu privire la activitățile Mathias Corvinus Collegium în România, în contextul unui concurs de istorie pentru elevi, aflat deja la a 10-a ediție, promovat de această instituție în ultima lună. Potrivit MEC, nici acest concurs, nici alte concursuri organizate de MCC nu sunt recunoscute, aprobate sau susținute de minister.

Mathias Corvinus Collegium este o organizație fondată în anii ’90, care, în ultimii ani, a obținut, potrivit presei internaționale, o susținere financiară masivă din partea guvernului Fidesz de la Budapesta și care este privită drept vehicul pentru promovarea agendei iliberale a acestuia – vezi, între altele, relatări pe această temă ale Balkan Insight sau Politico. Iar organizația a fost prezentată în The Guardian prin prisma acțiunilor sale de propagandă pentru politicile guvernului Orban, cu susținerea unei finanțări de peste 1,3 miliarde de lire sterline obținute de la stat în 2000.

  • Cel mai recent, VSquare, citat de G4Media.ro, a relatat că MCC, alături de un institut din Polonia, se numără printre organizațiile care au oferit „contribuții-cheie” celui mai influent think-tank al administrației Trump, The Heritage Foundation, inclusiv pe teme precum desființarea Comisiei Europene. 

În România, MCC își prezintă activitățile sub titlul de „program de excelență cu o educație de calitate la nivel internațional”. Organizația, care nu oferă detalii precise referitoare la statutul activităților sale, arată că „oferă sprijin tinerilor talentați: traininguri gratuite, utile, care completează studiile școlare. În România, de acestea beneficiază peste 2.000 de tineri entuziaști din opt orașe : Cluj-Napoca, Arad, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Oradea, Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc și Satu Mare.” Adresa de contact a MCC în România este cea a unui hotel din Cluj-Napoca.

Potrivit propriei prezentări, activitățile în România au început în 2013 printr-un „Program Liceal în Transilvania”, au continuat în 2018 cu lansarea unui „Program Universitar în Cluj-Napoca”, iar în 2020 prin „Programul Talente Tinere în mai multe orașe din Transilvania”. În cazul programului liceal, instituția precizează, în termeni generici, că:

  • acesta „completează curriculumul de liceu” prin sesiuni organizate sâmbăta
  • „pune accent pe subiecte și abilități care nu pot fi încadrate întru totul în limitele învățământului secundar”,
  • Include „tabere de vară și de iarnă și excursii de studiu pentru studenți, unde aceștia pot construi o adevărată comunitate MCC”.

La începutul lunii martie, MCC a anunțat o nouă ediție – a 10-a – a unui concurs de istorie pentru elevi, Problema Solvenda România. Acesta include probleme de tipul „ce-ar fi fost dacă” și are drept scop să „lărgească orizontul de cunoștințe al elevilor și de a-i familiariza cu metodele specifice rezolvării problemelor”. Înscrierile au avut loc până pe 31 martie.

Edupedu.ro a transmise MEC întrebări despre acest concurs și despre recunoașterea activităților MCC pe 12 martie. Ministerul a răspuns întrebărilor pe 7 aprilie, după încheierea înscrierilor în concurs.

Am întrebat care este statutul Mathias Corvinus Collegium – Transilvania și dacă activitățile educaționale ale acestuia sunt recunoscute / aprobate / acreditate la nivelul Ministerului Educației. MEC a a răspuns:

  • Mathias Corvinus Collegium – Transilvania nu face parte din sistemul național de învățământ și, potrivit datelor existente pe site-ul ARACIP, nu figurează nici în Registrul special al organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară – actualizat la 03.04.2025.”

Întrebat ce fel de recunoaștere oficială au programele MCC la nivel primar, gimnazial, până la nivel universitar în România, Ministerul a precizat:

  • Mathias Corvinus Collegium – Transilvania nu a solicitat ARACIP autorizarea ca unitate de învățământ preuniversitar pentru niciun nivel de învățământ.”

Cu privire la concursuri, Ministerul a răspuns, de asemenea, negativ la întrebarea dacă există asemenea activități pentru școli sau elevi, la nivel național, recunoscute de MEC. „Nu” a fost și răspunsul la îmntrebarea dacă acest concurs Problema Solvenda România este recunoscut / aprobat / agreat / susținut de Ministerul Educației și Cercetării.

Despre concursul Problema Solvenda

Acesta a fost promovat printre alte acțiuni organizate de MCC în ultima lună, de obicei conferințe și seminarii pe teme precum: „amenințările digitale pentru democrație”, „de ce este doar o iluzie modelul startup-urilor?”, evenimentele violente de la Târgu Mureș din martie 1990 prin ochii presei.

Concursul Problema Solvenda folosește un model larg răspândit în competițiile menite să dezvolte gândirea critică și capacitatea de rezolvare a problemelor, folosind contextul istoric, metodă prezentată de MCC ca fiind „de business”, cu analiza opțiunilor, grilă SWOT etc.. Exemplul oferit acum, pe site-ul MCC, este legat de expedițiile lui Iulius Cezar în Britania, în 55-54 î.Hr..

Potrivit regulilor, concursul este deschis pentru echipe românești și maghiare, de câte 3 elevi de liceu, iar în semifinală ajung 6 echipe maghiare și 6 românești.

În trecut, printre temele atinse au fost istoria Cruciadelor și Ordinul Templului, partida de ceai de la Boston sau operațiuni militare din al doilea război mondial

  • Printre câștigătorii concursurilor anterioare, beneficiari ai unor excursii la Budapesta, s-au numărat inclusiv echipe de elevi români din licee militare – exemple aici sau aici
Citește și:
Redenumirea UE, desființarea Comisiei Europene: Ce propuneri avansează iliberalii din Ungaria și Polonia, prin două organizații cu activități în educație, celui mai influent think-tank al administrației Trump, The Heritage Foundation / Legăturile cu Rusia



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.