Peste jumătate dintre elevii români nu acordă feedback profesorilor, deși e un drept pe care îl au, relevă un studiu realizat de Salvați Copiii România.
Elevii care nu au acordat feedback cadrelor didactice au considerat fie că demersul nu este necesar, fie că opinia lor oricum nu va fi luată în considerare, se arată într-un comunicat transmis, marți, de organizație.
Doar doi din 10 elevi afirmă că au discutat cu un cadru didactic despre rezultatele feedbackului oferit, iar dintre aceștia aproape 70% spun că sugestiile le-au fost luate în considerare în mică măsură sau deloc, menționează sursa citată.
‘Feedbackul este anonim și se colectează de la elevii înscriși în clasele din învățământul gimnazial, profesional și liceal. Cadrele didactice primesc feedback doar de la elevii claselor unde sunt încadrate. Astfel, elevii pot evalua cât sunt de motivați la lecții, dacă profesorul folosește tehnologii digitale și dacă opinia lor este încurajată. Astfel, există un formular semestrial anonim, care ar trebui, conform Statutului Elevului, completat de către elevi cu privire la fiecare profesor. Fișele completate ar trebui colectate apoi de diriginte, care le analizează și transmite rezultatele agregate, în termen de 10 zile, către cadrele didactice vizate’, a explicat Salvați Copiii România.
Raportul final nu este analizat de terțe persoane, astfel că inspectoratele nu se implică și nu se iau măsuri, dacă rezultatele sunt ‘îngrijorătoare’ în legătură cu un profesor, se arată în comunicat.
Conform studiului, 66% dintre copii spun că au fost informați cu privire la posibilitatea de a acorda feedback profesorilor, însă doar 47% știu că există o metodologie care reglementează acest lucru. Nivelul minim se întâlnește în cazul elevilor din București, unde 30% răspund afirmativ, întrebați dacă au auzit de metodologia de feedback.
Aproape jumătate (43%) dintre elevi au acordat feedback cadrelor didactice. Totodată, 8% dintre elevi susțin că au fost sancționați ca urmare a oferirii de feedback, principalele sancțiuni fiind note mai scăzute sau avertizarea verbală.
Deși 75% dintre elevi știu de existența unei asociații a elevilor în școala în care învață, peste 80% dintre aceștia nu au apelat niciodată la ea, se menționează în comunicat.
‘Una dintre marile lacune ale sistemului românesc de educație este lipsa participării reale a copiilor în deciziile care îi privesc direct. Deși legislația prevede că interesul superior al copilului trebuie să prevaleze, această prevedere este contrazisă, de exemplu, de excluderea copiilor din Consiliile de administrație ale școlilor până la împlinirea vârstei de 18 ani. Această abordare contravine art. 12 din Convenția ONU privind Drepturile Copilului, care cere ca opinia copilului să fie ascultată și luată în considerare’, a afirmat președintele executiv al Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu.
Totodată, peste jumătate (55,1%) dintre elevii de gimnaziu și liceu își doresc să părăsească țara, iar o treime intenționează să își continue studiile în străinătate, arată un studiu al organizației.
Conform unui alt sondaj Salvați Copiii, părinții sunt nevoiți să plătească, în medie, aproape 10.000 de lei anual pentru meditații, after school și materiale didactice, indică datele culese la finalul anului 2024.
‘Astfel, comparativ cu anul 2021, costul mediu anual suportat de părinți pentru educația copiilor crește cu aproximativ 3.100 de lei, până la 9.818 de lei anual. Cele mai importante creșteri sunt cele legate de meditații, aproximativ 3.700 lei, și after school, aprox. 2.500 lei. Costul mediu total anual crește odată cu vârsta copilului, de la 6.803 în cazul ciclului primar, la 10.781 la gimnaziu și 12.119 la liceu’, menționează sursa citată. AGERPRES/(AS – redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)