Primăria comunei Miroslava, din județul Iași, anunță noi investiții, în valoare de milioane de euro, în educație
Administrația publică locală va investi în următoarea perioadă sume importante de bani pentru construirea unor noi școli, grădinițe, creșe și pentru un campus integrat pentru învățământ. Peste 4.000 de elevi vor beneficia de unități de învățământ moderne.
Investiții de milioane de euro în comuna Miroslava, județul Iași! Vor fi demarate proiecte importante în educație
La doar 8 kilometri de municipiul Iași, în comuna Miroslava sunt pregătite pentru a fi implementate investiții importante în educație pentru cei peste 4.000 de elevi. Concret, în toamna acestui an, vor fi finalizate lucrările de construire a unei Școli Verzi din satul Valea Adâncă, instituție unde vor învăța peste 600 de elevi. Lucrările avansează rapid, iar proiectul va fi finalizat în termenul stabilit prin contract.
„Noua școală va avea în plan forma «H» și un regim de înălțime P+2E. Se va realiza sistematizarea verticală a terenului, o zonă de parcare, și se va amenaja spațiul verde din jurul clădirii. Suprafața terenului este de 7.240 metri pătrați. Suprafața construită a școlii va fi de 1.118,01 metri pătrați, suprafața desfășurată a școlii va fi de 3.354,03 metri pătrați, iar suprafața utilă va fi de 2.855,67 metri pătrați. Spațiul verde va avea o suprafață de 3.528,94 metri pătrați. Vor fi realizate alei carosabile de 1.443,05 metri pătrați și alei pietonale de 1.150 de metri pătrați”, se arată în documentele publicate pe SEAP.
Terenul de aproximativ 10.000 de metri pătrați pe care va fi construită noua unitate de învățământ și vor fi asigurate căile de acces din proiect a fost donat de omul de afaceri Alin-Daniel Haucă. Acesta este administrator al companiei Balkan Pharmaceuticals, cel mai mare producător de medicamente din regiunea de Est a Europei. Alin-Daniel Haucă este un om de afaceri discret, ce refuză, de cele mai multe ori, să facă publice donațiile pe care le-a făcut sau le face, de-a lungul timpului, administrațiilor publice locale pentru construirea diferitelor clădiri de interes public.
Liceul Tehnologic Agricol „Olga Sturdza” din Miroslava va fi extins! Suma alocată este de peste 3,9 milioane de lei
Primăria Comunei Miroslava a obținut, anul trecut, o finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență în vederea construirii și dotării unei clădiri multifuncționale pentru Liceul Tehnologic Agricol „Olga Sturdza” Miroslava. Astfel, cu suma de 3.819.182,12 lei, vor fi realizate noi spații pentru practica elevilor de la unitatea de învățământ din comuna noastră. Noul imobil va fi construit în imediata apropiere a liceului și va avea o suprafață totală desfășurată de aproximativ 400 de metri pătrați.
„Clădirea va fi compartimentată după cum urmează: parter – atelier de practică pentru mica industrie alimentară-gastronomică și spații conexe (vestiar, grupuri sanitare etc.), etaj laborator pentru expertiză și control produse alimentare, laborator de informatică, spații conexe (spații de depozitare, spații de ambalare produse) și alte spații funcționale pentru atelier. Atât laboratoarele noi (laboratorul pentru expertiză și control produse alimentare și laboratorul de informatică), cât și cele existente în liceu (laboratorul de medicină veterinară și laboratorul de mecanică agricolă) vor fi dotate cu echipamente digitale și de mobilier”, se arată în proiect.
Clădirea va fi proiectată și construită pentru a îndeplini standardul NZEB. Acest lucru implică implementarea unor soluții și tehnologii avansate pentru eficiență energetică, izolarea termică și utilizarea surselor de energie regenerabilă, respectiv achiziția și montarea unui sistem cu panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică regenerabilă.
Școala Gimnazială „Colonel Constantin Langa” va avea un nou corp de clădire și un teren de sport
În comuna Miroslava va fi construită o clădire cu funcțiunea de școală gimnazială și un teren multisport. Ambele vor fi realizate în satul Miroslava, mai exact în curtea școlii vechi din localitate (vizavi de Family Market Miroslava). Noul imobil va fi realizat lângă actualul Corp B al Școlii Gimnaziale „Colonel Constantin Langa” Miroslava (școala veche). Accesul principal al elevilor și profesorilor se va realiza din strada Constantin Langa, iar accesul secundar auto și pietonal se va realiza dinspre strada școlii. Investiția va avea o valoare estimată de 22,72 milioane lei. În vederea obținerii de fonduri nerambursabile pentru acest proiect, reprezentanții primăriei vor depune o cerere de finanțare în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027 – Prioritatea 6 „O regiune mai educată”.
„Suprafața desfășurată a clădirii va fi de 1.591,09 metri pătrați, iar suprafața utilă va fi de 1.334,53 metri pătrați. Regimul de înălțime a clădirii este P+2E, aceasta urmând a fi proiectată pentru a se încadra armonios în zona respectivă și pentru a se potrivi cu stilul arhitectural al celor din apropiere. Parterul va avea o suprafață utilă de 483,90 metri pătrați și va include: sală multifuncțională pentru activități sportive (70,49 metri pătrați), sală de spectacole (75 de locuri), cancelarie, sală de clasă, cabinet medical, spațiu centrală termică, spațiu depozitare deșeuri medicale, spațiu depozitare, cameră IT și ECS, spațiu dedicat Programului «Cornul și laptele», două anexe și grupuri sanitare (fete, băieți, persoane cu dizabilități, profesori). Etajul I va avea o suprafață utilă de 425,13 metri pătrați și va include: cinci săli de clasă, spațiu depozitare materiale curățenie, două anexe didactice și grupuri sanitare (fete, băieți, persoane cu dizabilități)”, sunt informațiile precizate în proiect.
Mai mult, etajul II va avea o suprafață utilă de 425,50 metri pătrați și va include: două laboratoare, trei săli de clasă, două anexe didactice și grupuri sanitare (fete, băieți, persoane cu dizabilități).
Terenul multisport va avea o suprafață totală de 726 metri pătrați și va fi amenajat cu gazon sintetic cu dimensiunile de 30×20 metri. Acesta va fi dotat cu două porți de minifotbal, plasă de protecție și corpuri de iluminat tip LED (montate pe stâlpi metalici). În apropiere va fi amenajată și o platformă de colectare a deșeurilor. Pe lângă imobilul propriu-zis, investiția va mai include spații verzi (1.223 metri pătrați), locuri de parcare, alei pietonale și alei auto. Sunt prevăzute și locuri de parcare în limitele proprietății, astfel încât să nu fie blocată circulația auto și pietonală din zonă. Pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii va fi amenajată o rampă de acces la nivelul fațadei principale (accesul principal), spațiile ce ar putea fi utilizate de către acestea fiind cele de la nivelul parterului.
Primăria Miroslava va construi o nouă grădiniță în satul Valea Ursului
Administrația publică locală va construi o nouă grădiniță cu program prelungit. Clădirea va fi realizată în satul Valea Ursului și va putea găzdui 12 grupe de copii. Valoarea totală a investiției este de 26,2 milioane de lei, fondurile urmând a fi asigurate prin intermediul Programului Regional Nord-Est 2021-2027 – Prioritatea 6 „O regiune mai educată”. Accesul principal pietonal și carosabil se va realiza din drumul de acces principal, situat pe latura sudică a terenului, care va asigura legătura cu strada Iazului și, implicit, cu artera principală de acces spre oraș, prin DJ 248A.
„Suprafața totală pe care va fi realizat proiectul este de aproape 4.000 de metri pătrați, din care suprafața construită desfășurată a clădirii este de 1.825 de metri pătrați, iar suprafața utilă totală de 1.484 metri pătrați. Regimul de înălțime a imobilului este P+2E, înălțimea maximă propusă fiind de 10,85 metri. Clădirea va fi proiectată pentru a se încadra armonios în zona respectivă și pentru a se potrivi cu stilul arhitectural al celor din apropiere. Pe lângă imobilul propriu-zis, investiția va mai include un loc de joacă (223,15 metri pătrați), spații verzi (1.190 metri pătrați), o grădină de flori, o platformă pentru depozitarea deșeurilor, locuri de parcare, precum și alei pietonale, scări și rampe de acces. Pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii va fi amenajată o rampă de acces la nivelul fațadei principale (accesul principal), spațiile ce ar putea fi utilizate de către acestea fiind cele de la nivelul parterului”, au transmis reprezentanții Primăriei Miroslava.
Creșa din comuna Miroslava va fi extinsă! Investiția depășește 10 milioane de lei
Creșa din comuna Miroslava va fi extinsă. Concret, primăria va construi un nou corp de clădire cu aceeași funcțiune în continuarea actualei unități de învățământ antepreșcolar. În urma extinderii, suprafața construită va crește de la 486,60 metri pătrați (cât are în prezent creșa) la 1.724,77 metri pătrați. Pe lângă construcția propriu-zisă, investiția include amenajarea parcării auto, a spațiului de joacă, a spațiului de recreere și a spațiilor verzi. Investiția are o valoare totală estimată de 10,98 milioane de lei. Obiectivul general al proiectului constă în extinderea creșei existente cu încă șapte grupe de copii. Noul corp de clădire va cuprinde spații pentru activități, spații pentru dormit, spațiu de depozitare cărucioare, spații pentru materiale didactice, spațiu multifuncțional, spațiu depozitare olițe, spațiu depozitare lenjerie murdară, spațiu depozitare lenjerie curată, vestiare, grupuri sanitare (inclusiv pentru persoane cu dizabilități).
Peste 25 de milioane de euro va costa noul campus integrat pentru învățământ dual
Pe raza comunei Miroslava va fi realizat un campus integrat pentru învățământ dual. Proiectul urmează a fi implementat de către Consorțiul AGRITECH, din care fac parte mai multe unități administrativ-teritoriale, companii, universități și licee din Regiunea de Nord-Est. Liderul de proiect este Universitatea de Ştiinţele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” Iaşi; și Primăria comunei Miroslava, și Liceul Tehnologic Agricol „M. Kogălniceanu” Miroslava fiind pe lista de parteneri. „Acest campus integrat pentru învățământul profesional și tehnic are o valoare de peste 25 de milioane de euro. Proiectul a fost selectat și aprobat spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, suma eligibilă prin acest program fiind de peste 21 de milioane de euro. Construcțiile vor fi realizate în zona Ezăreni, pe actualul amplasament al fermei Universității pentru Științele Vieții”, a declarat primarul Dan Niță.
Prin intermediul finanțărilor din cadrul PNRR, în România vor fi construite minimum zece astfel de campusuri profesionale integrate. Acestea trebuie finalizate până în 2026.
Proiectul prevede realizarea a două cămine (unul pentru Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași și unul pentru Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași), în care urmează a fi cazați liceenii sau studenții care vor efectua stagii de practică specializată. În cadrul campusului vor fi amenajate și opt laboratoare, câte patru, gândite pentru fiecare dintre cele două instituții de învățământ superior, dar tipul de cercetare sau practică desfășurată va permite utilizarea lor de către fiecare dintre membrii consorțiului. Laboratoarele de cercetare vor fi gândite atât în spații interioare, cât și în spații exterioare, în funcție de specificul fiecărei discipline în parte. Totodată, vor fi construite o cantină, un teren de sport și o sală de sport.
Universitățile vor organiza stagii de practică pentru studenți, în timpul cărora vor sta cazați în căminele din complexul respectiv. Elevii vor putea participa la programe de tip școală de vară pentru a se familiariza cu diverse aparate, sisteme și structuri specifice laboratoarelor. Ulterior, tinerii vor finaliza stagiile de practică la sediile agenților economici.
Astfel, Primăria comunei Miroslava, din județul Iași, anunță noi investiții, în valoare de milioane de euro, în educație.