Elevii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Mihălceni, vizită educativă la Tribunalul Vrancea

3 aprilie 2025

Brand voice

Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani au fost astăzi gazdele unui grup de elevi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Mihălceni, care au participat la o vizită organizată în cadrul proiectului educaţional Împreună prindem curaj”. Acest proiect are drept scop familiarizarea tinerilor cu sistemul judiciar şi promovarea educaţiei juridice în rândul elevilor.

Vizita a fost coordonată din partea Tribunalului Vrancea de către Preşedinte – Judecător Dinu Jelea. Cei 24 de elevi, împreună cu profesorii însoţitori, au fost întâmpinaţi de Judecător Cătălin Huci, din cadrul Secţiei Penale a Tribunalului Vrancea, Judecător Monica Teodorescu – Vicepreşedinte al Judecătoriei Focşani, şi Consilier Carmen Danţiş – Purtător de cuvânt al Tribunalului Vrancea.

Elevii au participat la discuţii interactive, axate pe prezentarea drepturilor şi obligaţiilor minorilor, precum şi pe răspunderea penală specifică vârstei lor. De asemenea, au primit informaţii despre modul de sesizare a instanţelor de judecată şi despre paşii unui proces judiciar.

Un moment special al vizitei a fost organizarea unui joc de rol, în cadrul căruia elevii au putut experimenta diverse roluri dintr-un proces, precum cel de judecător, grefier, procuror, avocat sau martor. De asemenea, aceştia au vizitat compartimente specifice activităţii instanţelor de judecată, ceea ce le-a oferit o perspectivă practicată asupra funcţionării justiţiei.

Această iniţiativă educativă va continua şi în săptămâna viitoare, când alţi elevi de diferite vârste şi-au exprimat deja dorinţa de a participa la astfel de vizite. Tribunalul Vrancea şi Judecătoria Focşani îşi reafirmă astfel angajamentul de a sprijini educaţia juridică şi de a promova transparenţa în sistemul de justiţie.