Conflictele armate privează de educaţie 28 de milioane de copii

23 martie 2025

Din cele 67 de milioane de copii având vârstă şcolară dar care nu sunt şcolarizaţi, „42 la sută, respectiv 28 de milioane, trăiesc în ţări devastate de conflicte”, afirmă organismul în acest raport, intitulat „Criza ascunsă: conflictele armate şi educaţia”.

Această cifră de 28 de milioane se referă la 2008, a precizat UNESCO, adăugând că nu are statistici anterioare.

Una din principalele probleme este că „părţile angajate în conflicte atacă în mod deliberat copii şi şcoli”, a explicat directorul raportului, Watkins.

Astfel, în Afganistan, cel puţin 613 atacuri împotriva şcolilor au fost înregistrate în 2009, faţă de 347 în 2008.

În afară de violenţele sexuale şi violurile folosite „la scară largă ca tactici de război”, teama abuzurilor sexuale, între altele, „îi determină pe copii să nu mai meargă la şcoală, în special pe tinerele fete”, subliniază raportul.

UNESCO pune la îndoială ajutorul umanitar care „omite copiii” din aceste ţări, în special pentru că „mai puţin de 2 la sută din asistenţa umanitară” (respectiv 149 de milioane de dolari, 108 milioane de euro) este alocată educaţiei, „ceea ce nu permite să se răspundă decât unui număr infim de cereri de ajutor” pentru acest sector, a explicat Watkins.

Organismul propune în special înfiinţarea unei Comisii internaţionale privind violul şi violenţele sexuale de către Curtea Penală Internaţională şi „repararea sistemului de ajutor umanitar”, în special prin dezvoltarea unor fonduri comune.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.