Ministrul Educației a decis lansarea unui proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale

19 martie 2025

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a decis lansarea unui proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale.

‘După o întâlnire cu conducerea Microsoft România, ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a decis să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale în unități educaționale, pentru a optimiza activitatea cadrelor didactice, procesul de învățare al elevilor/studenților și procesul educațional, în general’, informează un comunicat de presă al Ministerului Educației și Cercetării.

Ministerul va stabili unitatea-pilot inițială, iar Microsoft România, împreună cu conducerea acestuia, își vor asuma implementarea proiectului.

‘Inteligența Artificială este o dezvoltare tehnologică care, în sine, nu este bună sau rea, dar care poate deveni astfel, în funcție de cum o utilizăm. Pentru a o putea utiliza bine, în avantajul sistemului educațional, vom pilota un astfel de demers, iar apoi, în funcție de rezultate, vom extinde procesul. Noi avem deja angajat un proces masiv de digitalizare în unitățile educaționale din țară, iar planurile-cadru includ discipline obligatorii (asociate tehnologiei informației) și opționale (inclusiv de inteligență artificială) asociate revoluției tehnologice prin care trecem, aspecte care creează premisele pentru utilizarea mai complexă a inteligenței artificiale în mediul educațional’, a afirmat Daniel David, citat în comunicat.

Potrivit acestuia, inteligența artificială este un instrument al cadrului didactic și al elevului/studentului, care trebuie să fie mereu monitorizat etic-moral.

‘Atenție însă, în viziunea mea, inteligența artificială este un instrument al cadrului didactic și al elevului/studentului, nu o alternativă la cadrul didactic sau un instrument care ‘lenevește’ elevul/studentul, și, foarte important de înțeles, este un instrument care trebuie să fie mereu monitorizat etic-moral. Diverse țări au demarat deja astfel de proiecte, probabil cel mai recent exemplu fiind Estonia, care îl dorește chiar deja generalizat la nivelul întregului sistem de învățământ, așa că nu vreau ca România și sistemul nostru educațional să rămână în urmă’, a adăugat ministrul. AGERPRES/(AS – redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.