La începutul acestei săptămâni, în zilele de 17 și 18 martie 2025, s-a derulat simularea Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (EN VIII), după cum urmează:
- luni, 17 martie, s-a desfășurat simularea probei de Limba și literatura română;
- marți,18 martie, a avut loc simularea probei de matematică.
Date statistice de la aceste probe, de la nivelul județului Argeș:
S-au înscris 5260 de elevi argeșeni. La proba de Limba și literatura română au absentat 298 de elevi, iar un elev a fost eliminat în centrul de examen de la Școala Gimnazială ,,Mircea cel Bătrân” Pitești, fiind surprins cu un dispozitiv electronic asupra lui.
La proba de Matematică au absentat 306 elevi, iar un candidat a fost eliminat în centrul de examen de la Școala Gimnazială ,,I. C. Brătianu” Rătești, fiind surprins cu telefonul asupra lui.
Evaluarea lucrărilor redactate de elevii participanți se va realiza digitalizat prin intermediul platformei de evaluare digitalizată.
Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 31 martie și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și în consiliile profesorale, în vederea adoptării unor măsuri punctuale adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.