Marti, 18 Martie 2025, ora 18:25
925 citiri
Părinții sunt nevoiți să plătească, în medie, aproape 10.000 de lei anual pentru meditații, after school (n.r. eng. şcoala după şcoală) și materiale didactice, arată o cercetare realizată de Salvați Copiii România, pe baza datelor culese la finalul anului 2024.
Potrivit cercetării, costul mediu total anual al meditaţiilor crește odată cu vârsta copilului, de la 6.803 lei în cazul ciclului primar, la 10.781 la gimnaziu și 12.119 la liceu.
Aproape o pătrime dintre părinții copiilor din ciclul primar spun că plătesc pentru programul şcoală după şcoală al copilului (after school), iar costul mediu anual e de aproape 6.800 lei, arată o cercetare realizată de Salvați Copiii România,
Incidența acestui cost este mult mai ridicată în București (15% din total părinți) și cea mai scăzută în mediul rural (3%). În peste jumătate dintre cazuri (55%), programele SDS sunt organizate la școala unde învață copilul, în timp ce 37% dintre respondenți au indicat mediul privat, 10% au menționat ONG-urile, și doar 1% o altă școală publică. În 6 din 10 cazuri (62%), familia este cea care suportă în întregime costurile programului, iar într-un caz din 10 (11%), costurile sunt împărțite între părinți și o altă instituție, arată studiul citat de Economica.net.
Cei mai mulți părinți apelează la meditații pentru copiii lor pentru examenele naționale, pentru recuperarea materiei pe care copilul nu reușește să o parcurgă la clasă și îmbunătățirea performanțelor deja atinse de copil.
Incidența meditațiilor este cea mai ridicată în București (60%), cu aproximativ 20 puncte procentuale mai ridicată decât alte orașe și mediul rural
Majoritatea copiilor fac meditații la matematică, limbi străine și limba română. Materii precum informatica, fizica, chimia sau biologia apar ca subiect de meditații majoritar la liceu, în celelalte cicluri de studii având o incidență marginală.
Costul lunar al meditațiilor este de aproximativ 1.000 de lei, iar un copil face, de regulă, meditații la două materii, mai arată cercetare realizată de Salvaţi Copiii, iar de cele mai multe ori, sumele mari la care se ajunge pentru meditații presupun amânarea unor cheltuieli necesare, susțin aproape 25% dintre respondenți.
În funcție de venitul gospodăriei, incidența meditațiilor este mai scăzută în cazul familiilor care câștigă sub 5.000 de lei net, se menține constantă în cazul familiilor care câștigă între 5.000 și 20.000 lei lunar și crește la o valoare de aproximativ 65% peste acest prag de venit.
În ceea ce privește fondul clasei și fondul școlii, comparând cu rezultatele consultării din februarie 2021, observăm scăderi semnificative ale proporției părinților care afirmă că aceste contribuții au o natură obligatorie (de la 22% la 16% în cazul fondului clasei și de la 13% la 7% în cazul fondului școlii).
Recomandările experţilor de la Salvaţi Copiii
Studiul susține dezvoltarea și implementarea imediată a unui sistem național de monitorizare și intervenție timpurie pentru identificarea și sprijinirea elevilor în risc de abandon școlar, cu focus special pe vulnerabilitățile socio-economice.
Totodată, cercetătorii propun identificarea și monitorizarea vulnerabilităților individuale ale fiecărui elev (în special a celor legate de statutul socioeconomic) și monitorizarea impactului acestora asupra parcursului educațional și alocarea substanțială de resurse pentru programele de educație remedială (în mod special, Școala după Școală).
Alte propuneri ale Organizației Salvați Copiii:
- Multiplicarea intervențiilor de educație suplimentară și remedială (programe SDS, programe de școală și grădiniță estivală etc) finanțate din fonduri europene și naționale și direcționarea acestora către cei mai vulnerabili copii.
- Reformarea fundamentală a curriculum-ului școlar, în special pentru învățământul secundar superior, cu accent pe relevanța pentru piața muncii și dezvoltarea competențelor cheie.
- Reevaluarea urgentă a structurii și metodologiei Evaluării Naționale pentru a asigura că aceasta măsoară în mod real competențele elevilor și nu perpetuează inegalitățile sociale.
- Revizuirea planurilor cadru și a programelor școlare, în special pentru învățământul secundar superior.
- Corelarea calendarului de distribuire a beneficiilor sociale specifice (voucherele educaționale) cu calendarul anului școlar, astfel încât aceste instrumente de sprijin să fie puse la dispoziția familiilor în perioada în care costurile asociate cu școlarizarea copiilor ating cel mai ridicat nivel.
- Extinderea facilităților destinate să încurajeze participarea copiilor la activități recreative, culturale și sportive, inclusiv o mai bună utilizare a fondurilor europene pentru sprijinirea participării elevilor din familii vulnerabile la activități extracurriculare și extrașcolare.
- Implementarea programelor de asigurare a unei mese hrănitoare în școală pentru toți copiii, pentru a reduce abandonul școlar, a crește coeziunea în rândul copiilor și pentru a elimina inegalitățile în asigurarea nevoilor de bază ale acestora.