Creșa ”Alba ca Zăpada” și-a deschis porțile, luni, pentru două grupe de câte 22 copii, urmând ca până în toamnă să funcționeze la capacitatea maximă de 70 locuri.
Creșa a fost realizată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), prin Compania Națională de Investiții, în cadrul unui program național cu fonduri structurale din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Foto: (c) Primăria Piatra-Neamţ
”Am deschis ușile creșei, o investiție esențială pentru sprijinirea familiilor tinere și asigurarea unui start sănătos și armonios în viața celor mici. Având o capacitate de 70 locuri, creșa dispune de săli luminoase, echipamente de ultimă generație, un spațiu de joacă generos și, cel mai important, un colectiv de educatori și îngrijitori dedicați și bine pregătiți”, a declarat primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță.
Suprafața construită a clădirii este de 1.766 metri pătrați iar suprafața verde din jurul creșei, asigurată prin proiect, este de peste 1.000 metri pătrați.
Clădirea este de tipul near-Zero Energy Building, dotată cu panouri solare și fotovoltaice, asigurând astfel necesarul de energie și apă caldă din surse regenerabile.
Foto: (c) Primăria Piatra-Neamţ
Construcția este anvelopată termic, dotată cu pompe de căldură și are șapte dormitoare, patru camere de joacă, un spațiu pentru luat masa, grupuri sanitare, zonă de primire, cabinet medical cu izolator, zonă administrativă și nucleul tehnico-gospodăresc.
De asemenea, lângă creșă au fost amenajate două terenuri de joacă, unul cu suprafață din tartan și unul cu suprafață din nisip.
În a doua jumătate a acestui an, municipalitatea va da în folosință o altă creșă, în cartierul Văleni, cu o capacitate pentru 40 copii.
Foto: (c) Primăria Piatra-Neamţ
Și această creșă este finanțată de MDLPA în cadrul programului guvernamental ”Sfânta Ana”. AGERPRES/(AS – redactor: Gabriel Apetrii, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].