„Guvernul face tot posibilul să blocheze activitatea în sistemul de învățământ”, acuză sindicatele din educație

15 martie 2025

Guvernul a adoptat vineri o ordonanță de urgență care stabilește că personalul contractual plătit din fonduri publice nu mai poate rămâne angajat la stat după îndeplinirea condițiilor de pensionare și emiterea deciziei. În acest context, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” acuză guvernanții că „vor să închidă peste noapte contractele de muncă pentru toți cei care au primit deciziile de pensionare, indiferent dacă sunt indispensabili pentru unitățile de învățământ sau nu”.

Ordonanța de Urgență nr. 9/2025 a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, pentru reglementarea unor măsuri referitoare la unele proiecte de extindere și schimbare a destinației, conversia sau modernizarea rețelelor de transport și distribuție a gazelor naturale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Printre modificările adoptate, se numără și cea din cuprinsul Legii nr. 153/2017, referitoare la salarizarea angajaților statului.

„Art. IV. — La articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alin. (10), cu următorul cuprins:

(10) Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplinește condițiile de pensionare și pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plății pensiei”, se arată în OUG.

Este vorba de personalul contractual din toate instituțiile publice, iar persoanele pensionate nu mai pot lucra la stat, chiar dacă vor să renunțe la pensie pentru a continua activitatea.

Vezi răspunsul Casei de Pensii și explicațiile avocaților aici: Guvernul interzice angajările la stat după pensionare. Casa de Pensii: „Pe toată lumea a luat prin surprindere acest act normativ”

Ce spun sindicatele din învățământ

„Guvernul face tot posibilul să blocheze activitatea în sistemul de învățământ. După ce ne-au ținut în grevă peste 3 săptămâni, după ce au amânat majorările salariale prin tergiversarea aprobării noului proiect al Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, acum membrii Executivului vor să închidă peste noapte contractele de muncă pentru toți cei care au primit deciziile de pensionare, indiferent dacă sunt indispensabili pentru unitățile de învățământ. Și au făcut totul pe sub masă, fără consultarea partenerilor sociali, cu un articol ascuns într-o ordonanță de urgență privind gazele naturale.  

Cel puțin asta reiese din măsurile anunțate de inspectorate care vin să interpreteze dispozițiile art. IV din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 9/2025. 

Nu mai contează că suntem în mijlocul anului școlar, nu mai contează nimic, contează doar să scăpăm de pensionarii care-și completau veniturile și așa mici după o viață dedicată școlii românești”, a scris, marți seară, Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” pe pagina de Facebook. 

Într-o adresă, alături de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, organizația notează că textul ordonanței de urgență a fost deja transmis de inspectoratele școlare unităților de învățământ, iar în lipsa unor precizări suplimentare, prevederea a fost interpretată „în sensul că trebuie procedat, de urgență, la încetarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului încadrat în regim de cumul al pensiei cu salariul, deoarece singurii angajați care au deja decizie de pensie emisă și care încasează și salariul sunt cei încadrați în regim de cumul al pensiei cu salariul”.

„În cazul personalului didactic auxiliar și administrativ din învățământ s-a procedat, în temeiul art. 56 alin. (1) lit. c), la încetarea de drept a contractului individual de muncă pe care îl executau anterior pensionării. În cazul personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control – pentru care se aplică prevederile speciale ale art. 229 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – acestuia îi încetează, de regulă, contractul individual de muncă la încheierea anului școlar. De aceea, pentru salariații din învățământ – indiferent de categoria profesională din care fac parte – încadrați în cumul pensie cu salariu, de fapt, nici nu se pune problema aplicării art. IV din O.U.G. nr. 9/2025”, arată sindicatele.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.