Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport așteaptă avizul de mediu pentru construirea unui cămin studențesc în Eforie

13 martie 2025

Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport a lansat, luna trecută, o procedură de licitație publică pentru achiziția serviciilor de proiectare și execuție pentru obiectivul de investiții „Construire cămin studențesc S+P+3E“, în Baza Didactică Eforie Nord. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Execuția lucrărilor va începe după eliberarea autorizației de construcție și transmiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Recent, reprezentanții universității au depus un memoriu de prezentare la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, în vederea obținerii avizelor necesare.

Căminul studențesc va fi construit pe un teren în suprafață de 10.134 de metri pătrați, cu regimul de înălțime S+P+3E. La subsol vor fi amenajate mai multe facilități, inclusiv casa scării, lift, stație de pompe pentru incendiu, încăperi pentru depozitare, vestiare pentru bărbați și femei, un spațiu pentru cazuri de urgență, precum și o bucătărie. La parter, vor fi un vestibul, recepție, birouri pentru administrație, spații pentru persoane cu dizabilități, vestiare, cantină, bufet, oficiu și bucătărie. Suprafața utilă a parterului va fi de 354.93 mp. Etajul I va include camere de dormit pentru două și trei persoane, fiecare cu hol și baie, având o suprafață utilă de 329,96 mp. Etajul II va avea o structură similară, având o suprafață utilă de 331,15 mp. Etajul III va avea, de asemenea, camere de dormit pentru două și trei persoane, fiecare cu hol și baie, și va include și o logie.

Investiția reprezintă o contribuție importantă la rezolvarea unor probleme de desfășurare a activităților studenților pentru pregătirea acestora în domeniul dorit. Căminul va dispune de 78 locuri de cazare, în camere cu două și trei paturi.

Necesitatea proiectului este justificată de suplimentarea spațiilor de cazare pentru studenții Universității Naționale de Educație Fizică și Sport.

Unitatea de cazare facilitează deplasările ce au ca scop antrenamentul. Îmbunătățirea infrastructurii învățământului universitar prin realizarea spațiilor de cazare necesare pentru studenții sportivii din lot desemnați de Universitatea de Educație Fizică și Sport, care intră în practică“, se arată în documentații.

Valoarea investiției este de 23.094.916,30 lei, TVA inclus, iar perioada de implementare propusă este de opt luni.

Mihaela GIUGLEA



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.